Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simțul civic, la el acasă - mii de bihoreni au ieşit la curăţenie - Lecţie pentru necivilzaţi

Publicat in Crisana, duminică 29 septembrie 2013 ·

Soarele a ținut cu orădenii sâmbătă, când, după câteva zile cu ploaie și temperaturi scăzute, a coborât în parcarea de la Lotus Center, acolo unde organizatorii proiectului Let's Do It România împărțeau saci de gunoi și mănuși pentru voluntari.

Nici nu se făcuse încă ora 9.00, că parcarea magazinului Lotus se și umpluse cu grupuri de tineri, părinți, profesori și oameni în uniforme. Aceștia treceau pe la organizatori, care le arătau zonele în care era nevoie de ajutorul lor și le dădeau saci de plastic și mănuși. „Participă foarte mulți elevi, reprezentanți ai autorităților locale și toate deconcentratele. Suntem ajutați și de echipajele de la Salvamont care folosesc ambarcațiuni speciale pentru a curăța Crișul. Comparativ cu prima ediție organizată în Oradea, numărul celor care participă la această acțiune este dublu. Cât despre cei care nu ies să ne ajute, cred că sunt exact oamenii care fac mizerie", a spus, pentru Crișana, Mihai Pop, coordonatorul judeţean al acţiunii. Printre participanți, ca în fiecare an, s-a numărat și Călin Mocan - fostul şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi al Gărzii de Mediu Bihor. „Let's Do It România nu este un simplu proiect în care oamenii se adună să facă curat. Este în primul rând o mișcare de solidaritate, care a reușit să adune la un loc mii de români care cred într-o lume mai curată. Dacă zeci de mii de români pot fi mobilizați pentru un astfel de scop cred că se pot găsi și alte scopuri nobile la care pot participa", a spus Mocan, unul dintre organizatorii primei ediții a proiectului. Printre elevii de la cele peste 40 de școli s-au numărat și cei de la Colegiul Tehnic Transilvania, coordonați de profesorii Ionel Popa, Ana Pop și Ionela Radu. Aceștia au făcut curat în zona Ioșia Nord - Pod - Siloz - Agrosem.Din 2010, de când au început aceste acţiuni, în judeţul Bihor au participat nu mai puţin de 15.500 de voluntar

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi este noul preşedinte al USR

Mediafax acum 14 minute
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR în urma alegerilor care au avut loc în ultimele zile. Ea a obţinut 68,14% din voturile exprimate.

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 53 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum 2 ore
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°