Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Într-un gest "nebun", Berlusconi aruncă Italia într-o nouă criză

Publicat in Mediafax, duminică 29 septembrie 2013 ·

Silvio Berlusconi, panicat de ideea pierderii în curând a imunităţii parlamentare, a deschis o nouă perioadă de incertitudine pentru Italia, îndemnându-i pe miniştrii partidului său să demisioneze, comentează AFP.

"Gest nebun", "nedemn", "condamnatul scufundă Italia", "spre prăpastie", presa italiană era unanimă duminică în condamnarea deciziei lui Il Cavaliere, în contextul în care a treia economie din zona euro întârzie să iasă din criză.

"Politica italiană este golită de orice sens şi este privată de orice orizont", deplânge respectatul constituţionalist Stefano Rodotà.

Chiar şi Enrico Letta - care conduce un Guvern de coaliţie dificilă între stânga, din care provine, şi formaţiunea de centru-dreapta a lui Berlusconi - şi-a pierdut calmul obişnuit, evocând "un gest nebun şi iresponsabil, menit în întregime să proteje interesele personale" ale miliardarului care se confruntă cu probleme cu justiţia.

Criza s-a instalat după condamnarea definitivă a lui Berlusconi, pe 1 august, la patru ani de închisoare (reduşi la unul în urma unei amnistii) pentru fraudă fiscală. Din cauza vârstei - împlineşte 77 de ani duminică -, magnatul media nu va merge după gratii, ci urmează să aleagă în zilele următoare între un arest la domiciliu şi prestarea de mucă în folosul comunităţii.

Altă perspectivă pentru Il Cavaliere este aceea că Senatul urmează să se pronunţe în curând cu privire la destituirea sa, care îl va priva de imunitatea parlamentară, în contextul în care îl aşteaptă şi alte hotărâri judecătoreşti, inclusiv în apelul formulat în cazul Rubygate (prostituţie cu minori şi abuz de putere).

Cu cât se apropie termenul, cu atât se adânceşte criza. Parlamentarii din partidul său, Poporul Libertăţii (PdL), au semnat joi - dar nu şi-au înaintat - demisiile. Iar sâmbătă cei cinci miniştri PdL şi-au anunţat demisia, inclusiv numărul doi în G

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 15 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciiloe necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 8 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Traficant din București, prins cu 8 kilograme de canabis. A fost arestat

Ziare.com acum o ora
Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi fiind arestaţi preventiv, joi, 20 iunie, p

Revolut vrea să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari

Mediafax acum 10 minute
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat f

Cele 27 de ţări membre ale UE au confirmat Se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, marţi, 25 iunie

Ziua Constanta acum 15 minute
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP. Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°