Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a stagnat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Publicat in Ziarul Financiar, luni 30 septembrie 2013 ·

Bursa a încheiat şedinţa de vineri în stagnare şi a rămas la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Acţiunile Fon­dului Proprietatea (FP) au stabilit un nou maxim istorc în primele minute de tranzacţionare, asigu­rând peste 80% din rulaj.

În precedentele pa­tru şedinţe indicele ge­neral al Bursei BET-C, a crescut cumulat cu 3,54%.

La finalul şe­dinţei de vineri, indicele a fost cu 4,66% peste nivelul din luna august şi cu 14,5% peste cel de la finalul anului trecut.

Pe plus au încheiat săptămâna şi indicii BET şi BET-FI, care au urcat cu 3,42% şi respectiv, 2,25%. Astfel, indicele BET este cu 4,58% mai sus decât la sfârşitul lunii august, iar BET-FI este pe plus cu 6,57%. Totodată, in­dicele BET este cu 17,8% peste nive­lul de anul trecut, iar BET-FI este în urcare cu 6,5%.

Preţul acţiunilor FP a crescut cu 6,27% în această săptămână, ceea ce la nivelul capitalizării bursiere a companiei înseamnă un plus de 620 milioane lei (137,2 milioane euro). La închiderea şedinţei de vineri, capitalizarea bursieră a Fondului a fost de 10,5 miliarde lei.

Un catalizator pentru creşterea acţiunilor FP este propunerea anunţată joi-seară de compania Franklin Tem­pleton, administratorul Fondului Pro­prietatea, privind reducerea capit­alului social cu 677 milioane lei.

„Din ce se vede, în speranţa prelungirii mandatului Franklin Tem­pleton încearcă să-i îmbuneze pe acţio­narii FP cu un dividend special şi cu accelerarea programului de răscum­părare. Acest dividend special şi eventual divi­dendul care va fi acordat la anul, în jur de 0,05 lei/acţiune, împreună cu oferta de răscum­părare se pare ca au atras destul de mulţi investitori spre FP“, a declarat Adrian Tod, directorul general al firmei de brokeraj Rombell Se­curities.

Vineri 27 septem­brie, investitorii au tran­zacţionat în total acţiuni de 29,2 milioane lei (6,5 milioane euro

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 2 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Prima reacţie a lui Cioloş după eşecul partidului REPER: Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

Mediafax acum o ora
„Cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puţine în condiţii normale, însă comasarea a crescut prezenţa şi, fără să avem încă cifre oficiale finale, realitatea ne arată că nu am trecut pragul electoral. Scorul naţional este u

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 14 minute
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum o ora
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°