Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest anti-Roşia Montană pe străzile Constanţei

Publicat in Adevarul, duminică 29 septembrie 2013 ·

Al şaselea protest împotriva exploatării de la Roşia Montană nu a mai fost unul static. Activiştii de mediu au ănfruntat astăzi ploaia şi au plecat prin oraş însoţiţi de jandarmi.

Marşul organizat de Asociaţia Baricada Verde a strâns de această dată peste o sută de constănţeni, aproape dublu faţă de săptămâna trecută. Protestatarii au răspuns unui anunţ postat pe Facebook şi s-au strâns în zona Mall-ului din Parcul Tăbăcărie. După ce şi-au stridat nemulţumirea preţ de câteva minute, activiştii au plecat în marş către centrul oraşului.

Traseul a urmat strada Soveja până la Bulevardul Tomis, apoi protestatarii flancaţi de forţele speciale ale Jandarmeriei au mers către Parcul Primăriei şi s-au oprit la Harta din zona Miga.

Înarmaţi cu bannere şi pancarte, steaguri tricolore, trompete şi sticle de plastic oamenii au avut două mari teme de protest: oprirea explorării şi exploatării pentru gazele de şist şi Salvarea Roşiei Montane. O parte dintre părinţi şi-au adus cu ei copiii pentru a lua parte la mitingul gălăgios.

Aceasta este a şasea oară când activiştii de mediu, voluntarii ONG-urilor dar şi simpli constănţeni ies din casă pentru a protesta. Printre cei prezenţi la marş l-am zărit şi pe Jazz-man-ul Harry Tavitian.

Organizatorii, voluntarii organizaţiei Baricada Verde sunt hotărâţi să iasă în stradă pe orice tip de vreme. Ei spun că frigul, vântul şi ploaia care se anunţă pentru săptămâna următoare la Constanţa nu îi vor face să renunţe la proteste. În cazul în care acest tip de miting în mişcare se va dovedi mai eficient şi va atrage atenţia constănţenilor, organzatorii vor să îl repete.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 5 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°