Un şofer beat a produs un cumplit accident de circulaţie în Vâlcea, mai precis pe DN 67 Râmnicu Vâlcea - Horezu – Târgu-Jiu, în localitatea Slătioara. În tragedie au pierit o fată de 17 ani şi un băiat de 20. În BMW-ul condus nebuneşte de tânărul de 22 de ani se aflau alţi cinci puşti cu vârste între 17 şi 23 de ani. Cei şase se întorceau de la o discotecă din Horezu.
La intrarea într-o curbă uşoară, şoferul a pierdut controlul bolidului lovind mai mulţi copaci şi un stâlp de electricitate. „Tânărul de 22 de ani aflat la volan nu are permis de conducere şi era sub influenţa alcoolului, verificarea cu aparatul etilotest indicând o alcoolemie de 0,35 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu. Toţi cei patru supravieţuitori au fost grav răniţi, unul dintre ei fiind în comă.