Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la romantismul de sub nuc la Judecătorie

Publicat in Ziarul de Roman, duminică 29 septembrie 2013 ·

Din cauză că s-a iubit cu o minoră, un tânăr de 25 de ani a fost deferit justiţiei. Iubirea lor nu a fost văzută cu ochi buni de mama fetei, care a cerut daune morale de 6.000 de lei.

“Dragostea nu are vârstă” este o expresie pe care toată lumea o cunoaşte şi o aprobă. Dar manifestarea acestui sentiment poate duce la multe situaţii complexe, aşa cum i s-a întâmplat unui tânăr de 25 de ani dintr-o comună din zona Romanului. În prima parte a anului 2012, Marius a avut o relaţie cu Iuliana. La vremea aceea, Marius avea 24 de ani, iar Iuliana, elevă în clasa a VII-a, avea 13 ani.

Prietenia lor era cunoscută de amici, dar păstrată cu discreţie, din cauză că tatăl Iulianei considera că fata trebuie să aibă alte priorităţi. Aşa că adolescenta se întâlnea cu Marius doar în anumite locuri, ştiute numai de ei doi, aşa cum era zona din spatele fostului complex agricol. După trei luni de prietenie şi iubire, relaţia celor doi s-a stins uşor, fără ca cineva să bănuiască ce avea să urmeze. În luna iulie 2012, mama Iulianei, venită acasă în concediu, a aplecat urechea la gura satului. Aşa a aflat femeia, de la vecine guralive, că Iuliana ar fi însărcinată cu Marius. După ce fiica a recunoscut relaţia cu Marius (nu şi sarcina), femeia s-a dus glonţ la Postul de Poliţie din sat şi a făcut plângere împotriva “nemernicului” care i-a făcut fata de râs în tot satul. Puşi în faţa unei plângeri penale, poliţiştii i-au chemat la audieri pe cei doi iubăreţi, cerând, fiecăruia dintre ei, să povestească despre modul în care şi-au consumat dragostea.

Cu o exprimare plastică şi cu un scris stângaci, atât Marius, cât şi Iuliana, au redat, pe câteva foi de hârtie, cel mai intens moment al iubirii lor, care a avut loc într-o seară târzie de mai. Pe 15 mai 2012, Iuliana îi trimite un SMS iubitului ei în care îi spune că tatăl nu o lasă să iasă din casă, dar că se vor întâlni, în

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 3 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum 2 ore
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 4 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°