Mă obişnuisem ca, în fiecare an, cu ocazia zilei de 28 septembrie în care are loc "Let's do it, Romania!" sau Ziua Curăţeniei Naţionale, să-i găsesc pe teren şi pe voluntarii de la subfiliala de Cruce Roşie din Vulcan.
În acest an
ei au lipsit, însă, de la acţiune. Nu că s-ar fi sustras, ci din cu totul şi cu totul alte motive. Foarte întemeiate, de altfel. Fiindcă, în acest an, evenimentul marcat anual la finele lui septembrie a coincis cu data desfăşurării primului maraton montan organizat în munţii Vâlcan.
Organizatorul
concursului a fost Daniel Halastauan, preşedintele subfilialei de Cruce Roşie din municipiul Vulcan. El însuşi, după cum se ştie, un adept al acestei ramuri sportive şi participant la foarte multe întreceri de maraton desfăşurate în ţară. Maratonul de sâmbătă, la al cărui start, dat la ora 9:00, s-au înscris treizeci de sportivi şi care a avut ca punct de pornire Primăria Vulcan, a cuprins un traseu lung de 12 kilometri cu o diferenţă de nivel de 800 de metri.
Cei treizeci de
voluntari de la Crucea Roşie au marcat traseul, au format personalul necesar la cele trei puncte de revigorare şi patru de control. Traseul ales de organizatori nu a fost deloc uşor. De la primărie s-a alergat pe bulevard, pe Valea Morii în sus. S-a ieşit, pe la Trecătoarea Lupilor, la drumul forestier, după care, în Pasul Vâlcan, s-a făcut o buclă, iar apoi s-a ajuns în faţa cabanei mari, loc în care, de fapt, s-a desfăşurat şi premierea sportivilor.
Mă obişnuisem ca, în fiecare an, cu ocazia zilei de 28 septembrie în care are loc "Let's do it, Romania!" sau Ziua Curăţeniei Naţionale, să-i găsesc pe teren şi pe voluntarii de la subfiliala de Cruce Roşie din Vulcan.
În acest an
ei au lipsit, însă, de la acţiune. Nu că s-ar fi sustras, ci din cu totul şi cu totul alte motive. Foar