Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recolta se măsoară în 40.000 de sticle

Publicat in BusinessMagazin, luni 30 septembrie 2013 ·

 

Compania WineRo din Aliman, judeţul Constanţa va produce până la finalul anului 2013 circa circa 40.000 de sticle de vin din gama Alira. Peste 70% din sortimentele Alira sunt distribuite la nivel naţional.

În afară de piaţa locală, vinurile Alira ajung  în ţări precum: Austria, Cehia, China, Germania si Ungaria.

Investiţia în domeniul de la Aliman, din judeţul Constanţa, se ridică la peste 7 milioane de Euro până în prezent, bani care au fost direcţionaţi către achiziţia terenului în 2006, plantarea a 80 de hectare cu viţă nobilă, achiziţia de echipamente de întreţinere a viei, linii de sortare manuală şi alte echipamente de vinificare.

Aici au fost plantate 80 de ha cu soiul românesc Fetească Neagră şi soiurile internaţionale Merlot şi Cabernet Sauvignon. Investiţia în achiziţii şi plantări a fost de 2,6 mil. Euro. În septembrie 2010 a fost lansat primul vin produs de WineRo, ALIRA - realizat din struguri Merlot din prima recoltă, cea a anului 2009. La sfârşitul anului 2012, WineRo a lansat al doilea vin din gamă - ALIRA Tribun 2011, un cupaj prietenos din Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră. În martie2013, gama a fost completată cu alte premiere: ALIRA Rose 2012, ALIRA Cabernet Sauvignon 2010 şi ALIRA Fetească Neagră 2011.  În prezent, vinurile ALIRA sunt distribuite prin intermediul PPD România în peste 100 de locaţii premium din segmentul HoReCa, precum şi la nivel internaţional, iar planurile pentru anul 2014 prevăd o extindere a prezenţei acestora la nivel naţional.

Producătorul de vinuria cunoscut va lansa până la finele anului 2013, o nouă gamă super premium numită: ALIRA Grand Vin care va include Cuvee (Merlot si Cabernet Sauvignon) din cea mai bună selecţie a anului 2011, precum şi o mare surpriză pentru iubitorii de Fetească Neagră. Noua gamă super premium, ALIRA Grand Vin, vine în completarea celor cinci vinur

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 28 minute
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum o ora
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 3 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum 2 ore
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 28 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 8 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°