Noi dezvăluiri ale fostului ofiter CIA Edward Snowden au apărut în presa occidentală. Potrivit noilor dezvăluiri, Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA a folosit metadate despre apelurile şi activitatea de pe Internet a cetăţenilor americani, pentru a stabili legăturile lor sociale, se arată într-un material amplu publicat de The New York Times.
Iniţial, după cum explică publicaţia, în această manieră era monitorizată activitatea spionilor străini în reţelele naţionale.
Mai târziu, însă, programul de colectare a acestor informaţii s-a extins şi a început să supravegheze şi cei mai simpli cetăţeni.
Sistemul dezvoltat permitea angajaţilor să combine informaţiile despre apelurile telefonice cu datele primite din alte surse, cum ar fi profilurile pe reţelele sociale, semnale GPS, coduri bancare, liste de pasageri în transport şi altele asemenea. Analizând informaţiile obşinute, agenţii NSA alcătuiau profile, aşa-numitele hărţi ale conexiunilor sociale ale americanilor. Conform publicaţiei de peste ocean, serviciile secrete desfăşurau acest tip de activitate încă din 2010.
Un profesor de la Universitatea Georgetown a numit metadatele ca fiind o sursă foarte importantă de informaţii. Potrivit acestuia, agenţii serviciilor speciale pot intui cu uşurinţă ce şi-a pus în gând persoana care efectuează un apel de pe telefonul mobil, ştiind unde se află şi numărul format. Expertul a numit aceasta "echivalentul digital al urmăririi suspectului".
Ziarul notează că reprezentanţii NSA au refuzat să comenteze pe această temă. Dar au ţinut să amintească reporterilor că activităţile lor sunt axate pe identificarea agenţilor străini şi contracararea activităţii lor.
Citeşte mai multe despre: Edward Snowden NSA metadate
Noi dezvăluiri ale fostului ofiter CIA Edward Snowden au apărut în presa