Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Băncile nu vor avea încotro, vor trebui să reducă dobânzile la credite

Publicat in Romania Libera, luni 30 septembrie 2013 ·

Băncile vor fi nevoite să reducă dobânzile la creditele în lei după ce BNR a scăzut rata cheie cu un punct în perioada iulie-septembrie, la 4,25%, ultima tăiere a dobânzii fiind de doar 0,25 puncte procentuale, astfel încât băncile să nu scadă bonificaţiile la depozite, afirmă Mugur Isărescu, potrivit Mediafax.

"După părerea mea, aşa mai neaoş, este că n-au încotro. Ce-o să facă cu atâţia bani? Vin la facilitatea de depozit a Băncii Naţionale, aceasta a ajuns lar la 1,25%, se va reduce şi mai mult în perioada următoare. Chiar din punctul lor de vedere, ceea ce am sugerat de fiecare dată şi sugerez şi acum, interesul băncilor comerciale este să ieftinească semnificativ costul creditării în lei", a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-un briefing de presă după şedinţa CA pe probleme de politică monetară.

El a afirmat că ieftinirea creditelor în lei este insuficientă şi că maniera în care politica monetară se răsfrânge asupra politicii de împrumut a băncilor s-a reflectat cu întârziere şi moderat, comparativ cu transmisia mult mai rapidă către piaţa interbancară şi către dobânzile la titlurile de stat.

Astfel, băncile au un "câmp mare" în continuare pentru a ieftini creditul în monedă naţională.

"Consider că reducerea nivelului dobânzilor la creditele în monedă naţională este categoric insuficientă şi nu reflectă nici politica monetară, nici condiţiile de piaţă. Politica monetară, acolo de unde băncile îşi alimentează cu lichiditate nevoile, dobânzile sunt de cinci-şase ori mai mici decât dobânzile la credite, nu văd nicio justificare din punct de vedere economic, au justificările lor legate de încredere, de calitatea clienţilor, de riscurile pe care le percep, de faptul că şi discuţia cu clauzele abuzive determină o stare de incertitudine, de neîncredere, dar n-au motive economice şi financiare pentru a nu reduce dobânzile la cr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 27 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 55 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 55 minute
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Despăgubirea primită de familia lui Michael Schumacher după publicarea unui fals interviu cu multiplul campion din Formula 1

HotNews acum 28 minute
​Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri în valoare de 200 de mii de euro din partea publicației Die Aktuelle, cea care a publicat un fals interviu cu multiplul campion din Formula 1, informează BBC. Respectivul material a fost generat d

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum o ora
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°