Reuniunile studenţeşti ale Institutului Pedagogic din Suceava şi mai ales „Balul bobocilor” rezonau intens în rândurile tinerimii sucevene nestudenţeşti. La reuniuni erau invitaţi şi alţi tineri din oraş, mai puţini de către organizatori, cei mai mulţi de către înşişi studenţii, care îşi aduceau la bal prietenii/ prietenele din afara institutului. Totul se întâmpla în holul celor două aule de la etajul micii „cetăţi” din piatră a IP3 Suceava. Parterul era „cotropit” doar în zona de la intrare, unde se afla şi barul. Acolo, totul se servea în căniţe de cafea, inclusiv coniacul, interzis oficial în institut…

Dar tot la intrare organizatorii aşezau băieţii în stare să ţină piept „agresiunii” şmecherilor doritori fie să se bucure sincer de un bal aşa-zis mai select, fie să-l strice cu orice preţ, aşa ca să se ştie că nu se prea face ceva în oraş fără voia lor. La vremea când organizam aceste „sărbători”, peste parcul din preajma institutului se lăuda că este stăpână o ceată de golănaşi avându-i în frunte pe feciorii (doi, dacă-mi amintesc bine) unui ofiţer de poliţie şef peste inspectoratul judeţean. Aceştia şi gealaţii lor, înarmaţi cu boxuri, lanţuri şi alte ustensile bune la bătaie, terorizau zona, astfel că destui colegi o „încasaseră” de la ei, mai ales după lăsarea întunericului. Aceştia îşi conduceau iubitele până la căminul de fete, aflat lângă noua clădire a IP3, băieţii locuind încă în căminul din curtea liceului „Petru Rareş”, din a cărui sediu institutul tocmai se mutase în noua clădire din parcul din preajma stadionului.

Maxima presiune asupra noastră o manifestau aceşti cetaşi tocmai la aceste reuniuni. Eram obligaţi să găsim băieţi cu pumn tare pe care să-i avem în rezervă la intrare, gata să intervină când presiunea devenea imposibilă. Şi am avut norocul ca de partea noastră să se afle doi dintre judoka cunoscuţi pe vremea aceea ai Sucevei