Nu e întotdeauna foarte la îndemână să rezumi scrierile destinate scenei datorate lui Marius von Mayenburg. Aceasta tocmai fiindcă autorul lor e unul dintre cei mai titraţi autori de literatură post-dramatică şi post-post dramatică.
Cu Urâtul, piesă înscenată la noua sală a Teatrului de Comedie din Bucureşti, lucrurile stau puţin altfel. La prima vedere, Urâtul pare chiar o piesă “simplă”. E povestea unui oarecare domn Lette care lucrează într-o modernă şi prosperă companie. Sarcina lui constă în a inventa mereu câte un produs nou destinat să menţină firma în top. E bine plătit pentru asta, e trimis la tot felul de sesiuni de promovare, ocazii cu care e cazat în hoteluri scumpe. Are o familie, o soţie despre care e sigur că îl iubeşte. Iar atâta vreme cât va fi creativ, cât va fi util companiei, are certitudinea că nu i se va întâmpla nimic rău. Se află într-un moment fast al carierei sale. Tocmai a inventat un ştecher nou, multifuncţional, pe care se pregăteşte să îl promoveze la un mare târg internaţional.
Constantin Cojocaru în „Urâtul” FOTO Teatrul de Comedie
Pe neaşteptate, Scheffler, şeful lui, îi va spune că nu el va fi delegatul firmei, că prezentarea va fi făcută de Karlmann, asistentul său, pentru simplul motiv că acesta e frumos, atrăgător, în vreme ce el e un om urât. Un detaliu de marketing pe care el, Lette, nu îl sesizase, dar pe care i-l confirmă însăşi soţia lui, Fanny, cea care doar îl aude, însă nu îl priveşte niciodată. Din acest moment, totul se schimbă în viaţa lui Lette. Se va adresa unui chirurg plastician ce se numeşte tot Scheffler, asemenea şefului, e de acord să îşi asume riscurile şi consecinţele unei operaţii estetice, semnează un contract care stipulează ireversibilitatea transformării. Chirurgul îşi face exemplar datoria, transformă respingătorul chip al domnului Lette într-o adevărată operă de artă, se manifes