Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceahlăul – Concordia Chiajna 3-1 (1-0). Ploaie de goluri pe Borzoghean

Publicat in Ceahlaul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Ceahlăul s-a reabilitat în fața suporterilor, după înfrângerea din Cupa României, printr-o prestație plină de elan, pe un teren greu și în fața unui adversar care a mizat prea mult pe factorul ”surpriză”. 2.000 de spectatori au înfruntat ploaia și frigul pentru a asista pe viu la revirimentul pietrenilor. Din nou a ieșit în evidență pregătirea fizică net superioară a nemțenilor, care în duelurile unu la unu au făcut diferența, fapt recunoscut la conferința de presă și de Ionuț Chirilă, antrenorul Concordiei Chiajna. Ceahlăul a urcat pe locul 5 în clasament, sub privirile președintelui de onoare Gheorghe Ștefan, care și-a supervizat echipa din înaltul tribunei oficiale. Pinalti nu mai e în centrul atenției pe Borzoghean După umilinţa din Cupa României, când Ceahlăul a pierdut cu 3-1 în faţa Rapidului, galben-negrii au revenit la cel mai important şi, de asemenea, la singurul obiectiv din acest sezon: o clasare cât mai bună în Liga I. Gheorghe Ștefan și-a amânat o plecare la București, mărturisind apropiaților că i-a fost frică de meciul cu Chiajna, însă, paradoxal, la Piatra Neamț primarul poreclit Pinalti nu mai e în centrul atenției Ligii I. Pe arena pietreană se vorbește de Miriuță, de pregătirea fizică a lui Victor Asamoah și de pungile cu vitamine. Elevii lui Vasile Miriuţă au controlat jocul cu Concordia de la început, fiind deciși să marcheze repede. În minutul 17, Golubovic a anunţat, printr-o reuşită anulată corect pe motiv de ofsaid, golul ce avea să vină la aproximativ o jumătate de oră de la startul partidei. Carambolul din careul Chiajnei şi şutul eşuat al lui Gheorghiu l-au ajutat pe Golubovic să deschidă scorul, urcând la cinci numărul reușitelor sale din actualul campionat. Elanul ofensiv al gazdelor a fost dinamizat de Chitoșcă, care a arătat că este în formă, executând cu tupeu o lovitură liberă din unghi, aproape de vinclu, după care a centrat peric

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 44 minute
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Surse Studentul care și-ar fi incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Tribunalul Constanța a decis arestarea

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele formaţiunii, Mihai Apostolache, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, conform știripesurse.ro. "Partidul România în Acţiu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum 2 ore
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum 59 minute
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 22 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°