Suntem convinşi că noua acuzaţie de plagiat împotriva lui Victor Ponta (că altfel nu-i putem zice) e sortită din capul locului unui eşec înduioşător. Explicaţiile sunt simple: e lansată de unul dintre liderii Partidului Mişcarea Populară (ce mai e şi asta, bă?!) şi canalizată pe o direcţie beneficiind de atenţia unui procent al populaţiei nesemnificativ electoral. Pe admiratorii dedicaţi îi doare fix în bască de copy/paste-ul lui Ponta şi pe cine copiază el. Mai ales când e vorba de un avocat franţuz al cărui nume poate fi cel mult o rezonanţă frangleză prin România.

Papahagi susţine repetarea schemei cunoscute – textul preluat la indigo şi fără precizarea în vreun fel a sursei. Sunt sesizate şi câteva greşeli amuzante de înţelegere a sensului original, la traducere nealipindu-se şi adaptarea necesară. Citind toate astea, eu văd deja rânjetul voit ironic al Copiatorului şi miştoul obligatoriu pe tema înrudirii evidente dintre Papahagi şi Băsescu, ultimul fiind – nimic nou – iniţiatorul machiaverlâcului. Ce mai contează că textele sunt ca şi puse în oglinzi vorbind limbi diferite, Papahagi ăsta-i manevrat de la Cotroceni, unde locatarul e obsedat de Udrea şi a vândut flota sub nasul lui Văcăroiu, după ce l-a îmbătat cu whiskey. Uite că am dat eu deja toate lămuririle, şi recunosc că le-am copiat după comportamentul general al Premierului. Mi-ar plăcea să mă înşel şi să aud ceva cu o scăpare a colegei de lucrare, fiind dumnealui prea ocupat şi lăsând în seama ei detaliile. Dar nu prea îmi vine să cred într-o aşa punere la punct nespectaculoasă şi fără efect mediatic pe Antenele Patriei.

Nu sensibilizezi grosul alegătorilor români cu acuze de furt intelectual şi nici nu subţiezi caimacul Puterii prin citate pe două coloane. Mai ales când te adresezi unei majorităţi care visează libertate la copiat, de la plastilina grădiniţei până la diplomele de docto