Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii locali din Sebeş blochează investiţia Zewa

Publicat in Informatia de Alba, marți 1 octombrie 2013 ·

Consilierii locali din Sebeș au respins proiectul de hotărâre prin care era scoasă la vânzare prin licitație o suprafață de 35.000 de metri pătrați în Petrești. Terenul în cauză este dorit de firma SCA, prezentă în România prin brandul Zewa. Suedezii de la SCA au precizat în repetate rânduri că intenționează să cumpere respectivul teren pentru extinderea fabricii de hârtie din apropiere, pe care de asemenea doresc să o achiziționeze. O parte din consilieri, cărora li s-a alăturat și primarul Alexandru Dăncilă, s-au declarat stupefiați de această decizie a consiliului și au afirmat că respingerea vânzării nu va face decât să alunge potențialii investitori.

În ședința de luni a Consiliului Local Sebeș s-a discutat un proiect de hotărâre prin care să fie scos la vânzare, prin licitație, un teren de aproximativ 3,5 hectare, situat în imediata apropiere a fabricii de hârtie din Petrești. Au existat mai multe amendamente, formulate de comisia economică a consiliului local, amendamente care au trecut apoi de vot cu o majoritate lejeră. În momentul votului efectiv situația s-a schimbat radical. Pentru au votat 11 consilieri, 2 s-au abținut, iar trei au votat împotrivă, astfel că proiectul a căzut.

A fost pentru a patra oară când vânzarea terenului a făcut obiectul discuțiilor în cadrul legislativului de la Sebeș. Până la acest proiect de hotărâre au mai fost adoptate decizii pentru parcelarea terenului, evaluarea lui pentru stabilirea prețului de inventar, precum și o altă evaluare pentru stabilirea prețului de vânzare. Astăzi aleșii locali au fost de acord inclusiv asupra prețului de pornire al licitației, de 20 de euro/mp plus TVA. Practic administrația locală ar fi urmat să încaseze minim 870.000 de euro.

Cu toate acestea în momentul votului majoritatea a votat împotriva acestui proiect. Asta în condițiile în care cei de la Zewa au afirmat că invest

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum 55 minute
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 2 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°