Miercuri, 2 octombrie, este ultima zi în care comisarii de la Garda Financiară Neamţ se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector antifraudă.
În această lună, Garda Financiară se va reorganiza şi se va transforma în Direcţia Generală Antifraudă, care va avea cinci direcţii regionale. Direcţia nou-înfiinţată din Neamţ va aparţine de Direcţia Antifraudă Suceava, care va avea şapte servicii judeţene. Pentru direcţia regională de la Suceava vor fi scoase la concurs 60 de posturi pentru inspectori şi 38 de posturi care vor funcţiona pe lângă parchete. “Toţi cei zece comisari din cadrul Gărzii Financiare Neamţ s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de inspector antifraudă, ce va avea loc pe 19 octombrie, la Bucureşti. Consursul va avea trei etape: selectarea dosarelor, un test grilă şi un interviu. Practic, va fi schimbată doar denumirea instituţiei, obiectul de activitate al noii direcţii fiind acelaşi ca al Gărzii Financiare”, a declarat comisarul Mihai Archip (foto), comisarul şef al secţiei Neamţ a Gărzii Financiare.
Miercuri, 2 octombrie, este ultima zi în care comisarii de la Garda Financiară Neamţ se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector antifraudă.
În această lună, Garda Financiară se va reorganiza şi se va transforma în Direcţia Generală Antifraudă, care va avea cinci direcţii regionale. Direcţia nou-înfiinţată din Neamţ va aparţine de Direcţia Antifraudă Suceava, care va avea şapte servicii judeţene. Pentru direcţia regională de la Suceava vor fi scoase la concurs 60 de posturi pentru inspectori şi 38 de posturi care vor funcţiona pe lângă parchete. “Toţi cei zece comisari din cadrul Gărzii Financiare Neamţ s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de inspector antifraudă, ce va avea loc pe 19 octombrie, la Bucureşti. Consursul va avea trei etape: selectarea dosarelor, un test