Ceea ce se anunţa, luni dimineaţă, ca o şedinţă relativ anostă a Comisiei parlamentare de control al SRI s-a dovedit, la final, unul dintre cele mai spectaculoase momente politice ale anului. Audierea directorului George Maior nu a fost o revelaţie prin conţinutul ei mai degrabă tehnic, ci prin felul în care s-a încheiat: cu domnul Maior refuzând, în faţa camerelor tv şi a ziariştilor, să-i întindă mâna preşedintelui comisiei, Georgian Pop.

În timp ce parlamentarul îl aştepta cu palma întinsă, directorul Serviciului Român de Informaţii s-a prefăcut că nu vede, s-a întors pe călcâie şi dus a fost. Un gest de-a dreptul extravagant pentru discretul şef al spionilor din România. Un gest rar chiar şi în politica românească. Singurul moment asemănător de care îmi aduc aminte s-a desfăşurat la Palatul Cotroceni, când preşedintele Traian Băsescu a refuzat să-i întindă mâna lui Andrei Marga, care tocmai depusese juramântul în calitate de ministru al Culturii. Un gest care a vorbit, atunci, în numele preşedintelui. Aşa cum a făcut-o, luni, şi refuzul lui Maior. Şi nu cred că exagerez deloc dacă, în contextul rigorilor de protocol, voi compara gestul celor doi, ca semnificaţie în lumea oamenilor obişnuiţi cu o înjurătură.

Ce a vrut să spună George Maior prin tăcere şi renunţarea la curtoazie? Aici trebuie să recunosc că mă aflu pe terenul speculaţiilor. Să fi dat un mesaj legat de subiectul pentru care fusese audiat, respectiv criza Roşia Montană? Puţin probabil, dat fiind că în declaraţia de presă susţinuse teza intereselor economice adiacente protestelor, teorie îmbrăţişată şi de premierul Victor Ponta împreună cu alţi membri marcanţi ai PSD, partidul al cărui reprezentant este Georgian Pop. Să fi fost domnul Maior deranjat de chemarea la comisie? Iarăşi mi se pare extrem de improbabil să-şi fi sugerat nemulţumirea în faţa presei. Să-şi fi manifestat doar an