Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titus Corlăţean vrea să fie conferenţiar universitar cu trei cărţi de 800 pagini publicate într-un an şi un articol scris în revista Metalurgia. Vezi unde!

Publicat in Romania Libera, marți 1 octombrie 2013 ·

Din luna august 2012, Titus Corlăţean devenit şef al diplomaţiei române. Anterior, din luna mai ocupase o poziţie la fel de importan, aceea de ministru al Justiţiei. Timp de patru ani, până în mai 2012, Corlăţean a fost senator. Deşi în ultimul an a fost extrem de ocupat, Corlăţean a publicat singur nu mai puţin de trei tomuri care au cuprins 800 de pagini. La şcoala de partid

Din 2010, Titus Corlăţean este şi lector universitar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Ştiinţe Politice, disciplina „Drepturile Omului”. Potrivit Ministerului Educaţiei, Corlăţean este singurul candidat pentru poziţia de conferenţiar universitar la disciplinele: “Drepturile omului” unde va avea 2 ore curs şi 2 ore seminar; “Mecanisme europene de promovare şi protecţie a drepturilor omului” unde va predda 2,5 ore curs si 1,5 ore seminar.” Postul vizt de Corlăţean este de conferenţiar universitar la UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI, la facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative. Potrivit aceleiaşi surse, comisia care va examina candidature lui Corlpţean este condusă în calitate de preşedinte de Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu.

Dacă nu vă mai amintiţi, Corina Dumitrescu a fost prima propunere a premierului Ponta pentru funcţia de minsitru al educaţiei, în luna mai a anului trecut. Propunerea a fost retrasă după ce în cv-ul ei au fost descoperite numeroase neconcordanţe şi după ce a fost acuzată de incompatibilitate fiind în acelaşi timp rector şi membru al CSM. (În cv, Dumitrescu a trecut cursuri făcute la Stanford pe care nu le-a putut justifica şi, în plus a ortografiat greşit numele universităţii - Standford).

Ceea ce ridică semne de întrebare este tocmai dosarul academic depus de candidatul la postul de conferenţiar universitar la Facultatea Dimitrie Cantemir. Titus Corlăţean prezintă o listă ciudată de lucrări

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 38 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 43 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 9 minute
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 23 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Oamenii de ştiinţă afirmă că alimentele ultraprocesate au nevoie de avertismente de tipul celor pentru tutun

Mediafax acum 24 minute
Alimentele ultraprocesate înlocuiesc dietele sănătoase „peste tot în lume", în ciuda dovezilor tot mai numeroase privind riscurile pe care le prezintă. Nutriţionistului care a inventat termenul este de părere că acestea ar trebui să fie vândute cu a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°