Răzvan Vâlceanu, fostul general manager al Bitdefender Romania, intră în industria fashion şi lansează brandul de cămăşi made to measure ce-i poartă numele. Cămăşile made to measure sunt create după un tipar personalizat pentru fiecare client, în funcţie de situaţiile în care va purta cămaşa, preferinţele sale în materie de stil şi accesoriile din garderobă la care va asorta cămaşa. Totodată, brandul „Răzvan Vâlceanu” lansează pe piaţă şi o primă colecţie ready to wear ce cuprinde trei stiluri, business, cocktail şi smart casual, disponibile pentru bărbaţi, femei şi copii.
“Dincolo de pasiunea mea, am ales să pornesc acest business, în primul rând, pentru că am observat la oamenii din jurul meu, colegi sau parteneri de business, dificultatea de a-şi găsi cămăşi care să se potrivească perfect lor. Experienţa mea ca general manager m-a învăţat cât de important este să afişezi o imagine impecabilă în zona de business. Rar am reuşit să găsesc pe piaţă modele de cămăşi conform aşteptărilor mele de design şi calitate,” declară Răzvan Vâlceanu. “Împreună cu Irina Stoicescu, partenera mea în acest business, am gândit un concept de afacere care să acopere nevoia de a îmbrăca o cămaşă de calitate creată în funcţie de particularităţile purtătorului său care, în acelaşi timp, să confere stil şi eleganţă tinutei,” adaugă Răzvan Vâlceanu.
Sub sloganul "We speak shirts", brandul propune o imagine clasic-modernă, de inspiraţie hi-tech, minimalist-luxuriantă. Cămăşile Răzvan Vâlceanu se adresează oamenilor cu venituri peste medie din zona de business: mid-manageri, manageri, CEO şi antreprenori. Pentru aceştia, imaginea personală este o preocupare activă, venind în completarea pregătirii şi competenţelor lor profesionale. Totodată, ei sunt oameni care nu dispun de mult timp liber pe care să îl aloce cumpărăturilor de fiecare dată când doresc să-şi re