Ilie Sârbu şi Mircea Geoană au intervenit în dezbaterea internă din USL. Sârbu consideră că problema de comunicare nu mai poate fi evitată. Geoană a făcut apel la stabilitate.
Ilie Sârbu a declarat că nişte „bărbaţi şi oameni politici responsabili” ar recunoaşte că lipsa de comunicare din Uniunea Social-Liberală ese o problemă reală ce trebuie corectată. Liderul pesedist este de părere că dacă nu pot fi rezolvate problemele interne dintre liberali şi socialişti, va trebui luată o decizie în ceea ce priveşte viitorul alianţei.
Sârbu a explicat că dacă situaţia este lăsată să denegereze, fiecare partid va avea de pierdut. Potrivit senatorului, electoratul aşteaptă „rezolvarea problemelor, metroul, agricultură, învăţământ, sănătate, pensii, salarii” şi nu are răbdare pentru certuri interminabile între politicienii USL. „Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi începem să ne coafăm!” a fost caracterizarea pe care a dat-o Sârbu certurilor dintre liberali şi pesedişti, potrivit Mediafax.
Şi senatorul Mircea Geoană a criticat ceea ce consideră o „intrare mult prea timpurie în campania prezidenţială” a liberalilor. El este de părere că PNL a greşit atunci când a ales să atace în ultima vreme mai mulţi fruntaşi PSD. Potrivit fostului candidat la preşedinţie, misiunea lui Crin Antonescu va fi de acum înainte cu atât mai dificilă cu cât va trebui să convingă electoratul social-democraţilor că merită susţinerea lor. Geoană a atras atenţia că Antonescu nu poate ajunge preşedinte fără electoratul PSD şi a a făcut un apel la stabilitate internă a USL.
Ilie Sârbu şi Mircea Geoană au intervenit în dezbaterea internă din USL. Sârbu consideră că problema de comunicare nu mai poate fi evitată. Geoană a făcut apel la stabilitate.
Ilie Sârbu a declarat că nişte „bărbaţi şi oameni politici responsabili” ar recunoaşte că lipsa de comunicare din Uniunea Social-L