Judecătoarea Veronica Cîrstoiu va fi cercetată în continuare în arest după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au admis, miercuri, cererea procurorilor de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile, în dosarul în care este acuzată de luare de mită.
Decizia nu este una definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Judecătoarea şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, pe 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.
Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu.
Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu ar fi primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.
Omul de afaceri Dinel Staicu şi Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, au fost reţinuţi pe 13 august, fiind acuzaţi de dare de mită şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.
DNA a anunţat, pe 13 august, că în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoi