Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teoria curioasă a unui fizician din Timişoara privind aurul de la Roşia Montană. “Mai mult aur găsim în aparetele electronice”

Publicat in Adevarul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Dintr-o tonă de minereu de aur se poate obţine, îmbogăţit, maxim 20 de grame de aur. O tonă de deşeuri electronice conţine peste 200 de grame de aur

Profesorul Zeno Schlett, de la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, susţine că cel mai mare zăcământ de aur din România nu se află la Roşia Montană, ci tocmai în deşeurile aparatelor electronice.

„Dintr-o tonă de minereu de aur extras din mină se poate obţine unul, maxim două grame de aur. Dar prin metode fizice, aşa cum este amalgamarea, flotaţia, se îmbogăţeşte, se concentrează acest minereu cu aproximativ 20 de grame pe tonă. Însă cel mai valoros zăcământ de aur nu este nici la Roşia Montană, nici la Brad, nici la Certej, ci în deşeurile electronice. O tonă de deşeuri electronice conţine peste 200 de grame de aur. Deci este cel mai rentabil, cel mai valoros privind aurul”, a declarat Zeno Schlett, pentru www.pressalert.ro.

Spre exemplu, o tonă de telefoane mobile conţine aproximativ 280 de grame de aur, zece grame de platină şi până la 140 de kilograme de cupru, conform www.factroom.ru.

Din păcate la această oră nu există tehnologie prin care să se poată extrage aurul din deşeurile aparatelor electrice.

Extragerea metalelor preţioase din ele este deocamdată o temă de cercetare pentru companiile high-tech bine specializate şi dotate cu o aparatura sofisticată.

Zeno Schlett, care coordonează activitatea centrului Experimentarium din Timişoara, crede că există şi alte metode prin care aurul ar putea fi exploatat, nu doar cu cianură, şi în acest sens, la centrul Experimentarium se realizează o serie de teste.

„Axăm experimentele pe probleme cu care suntem confruntaţi ca indivizi. Printre acestea se numără cea a energiei şi problema găsirii unor mijloace de a valorifica un zăcământ, de exemplu aurifer, astfel încât să nu fie poluant. Adică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum 47 minute
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°