Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jihadiştii Al Qaeda vor controlul Siriei

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Jihadiştii străini veniţi din lumea arabă joacă un rol din ce în ce mai dominant în bătălia pentru controlul Siriei, iar numărul sirienilor care luptă pentru a înlătura regimul lui Bashar al-Assad este depăşit de miile de arabi şi alţi musulmani non-sirieni care au intrat în ţară în ultimii doi ani şi s-au alăturat luptei.

Fluxul de voluntari jihadişti s-a accelerat şi aceşti non-sirieni au început să ia avans într-o varietate de roluri prin care Statul Islamic al Al Qaeda afiliat la Irak şi Siria (ISIS) încearcă să-şi afirme controlul asupra unor vaste zone din nord, ale insurgenţilor sirieni. Jihadiştii străini au comandanţi pe câmpul de luptă şi au devenit lideri de facto ai localităţilor din zonele aflate sub controlul rebelilor, devenind o prezenţă vizibilă şi redutabilă în regiuni mai largi ale teritoriului, potrivit sirienilor care trăiesc în nord. Saudiţi, tunisieni şi libieni sunt naţionalităţile cele mai frecvent întâlnite, dar sunt prezenţi şi oameni din Cecenia, Kuweit, Iordania, Irak şi Emiratele Arabe Unite. În august, talibanii din Pakistan anunţau că sunt instalaţi în Siria. Printre cei ucişi în luptele recente se află şi un comandant marocan care a fost ani de zile prizonier la Guantanamo Bay (Cuba). Potrivit unor estimări prudente, în ultimii doi ani au intrat în Siria peste 10.000 de combatanţi extremişti străini, număr ce îl depăşeşte pe acela al voluntarilor intraţi în Irak sau în Afganistan pentru a lupta împotriva trupelor americane.

Sirienii, agasaţi

Fluxul de străini agită inevitabil riveranii, care nu apreciază intruziunea şi nici interpretarea rigidă a Islamului pe care combatanţii Al Qaeda caută să o impună în Siria, ţară care a fost mereu conservatoare, însă departe de a fi extremistă. Confruntările au izbucnit cu o regularitate crescândă, în cursul ultimelor săptămâni, între unităţi fidele Armatei Siriene Libere, care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 3 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 7 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 5 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 3 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 6 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 2 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°