Aceste ultime săptămâni stau sub semnul unor aprige controverse legate de proiectul de lege al Guvernului României care prevede darea în exploatare a zăcămintelor de metale rare şi preţioase de la Roşia Montană unei firme canadiano-române, în schimbul unor locuri de muncă pentru locuitorii din zonă. Deşi asistăm la schimburi de opinii pro şi contra de o agresivitate verbală rar întâlnită, nu am văzut o dezbatere adevărată care să ne convingă într-un fel sau altul. De aceea, îmi doresc ca argumentele comisiei formate din specialişti români şi străini să ne determine să votăm în deplină cunoştinţă de cauză. Prin încheierea acestei “afaceri”, statul român ar primi 6% redevenţe pentru aur şi argint, în timp ce într-o ţară ca Africa de Sud redevenţele pentru metale preţioase sunt de minimum 20%. Statul român ar urma să suporte cheltuielile de întreţinere a sistemelor de captare, de monitorizare a emisiilor de acid cianhidric, de pompare şi tratare a apei pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar însemna cam 12 milioane de euro anual! Se preconizează a fi procesate cu cianuri aproximativ 200 de milioane de tone de minereu, estimându-se a se extrage aproximativ 1,5 grame de aur la tona de minereu (după alţii, doar 0,8 grame/tonă) şi 11,7 grame de argint pe tonă (conform datelor preluate din mass-media). Ceea ce nu se spune e faptul că nu atât aurul şi argintul îi interesează neapărat pe canadieni, cât mai ales metalele rare care însoţesc respectivele zăcăminte (galiu, arseniu, vanadiu, titan, crom, nichel, cobalt, germaniu etc.). În contextul epuizării resurselor de energie şi al nevoii de dezvoltare a energiilor regenerabile, aceste zăcăminte apar mult mai interesante pentru canadieni decât metalele preţioase care fac obiectul acordului. Există chiar o prevedere în contractul de concesiune secretizat care precizează că orice metal recuperat în plus intră în beneficiul celui