Johan Bergman (53 de ani) este un olandez din oraşul Nijmegen, şi care aproape 15 de ani a fost om al strazii. A rămas fără casă, după ce, ani de-a randul, a fost un mare consumator de cocaină şi de alcool.
Nevoia de bani l-a făcut să fure din case, din magazine, din buzunarele oamenilor de pe stradă şi, din cauza drogurilor, era dominat de violenţă. A făcut mai bine de 7 ani de puşcărie în 7 dintre cele mai stricte închisori din Olanda. Acum 10 ani a spus STOP şi a luat viaţa de la zero. De mai bine de doi ani vine în Bacău şi îi ajută pe săracii din cartierul Izvoare ca să-şi repare casele.
*************************
Locuitorii din oraşul olandez Nijmegen îl strigă Tuc. I se zice aşa de la biscuiţii cu aceeaşi denumire pe care îi mânca mai mereu. Este un bărbat relativ scund şi masiv care vorbeşte mult. Râde şi îi place să stea la poveşti cu orele. Recunoaşte că se panichează repede şi se emoţionează atunci când stă de vorbă cu străinii. Cine îl cunoaşte acum nu poate bănui nicicum că viaţa lui Tuc este demnă de paginile unui roman. A trecut de la o extremă la alta. De la droguri, alcool, tâlhării şi violenţă la acte de caritate pe care le face acum din toată inima. A reuşit să renunţe la droguri, la alcool şi la anturajul în care intrase la vârsta de 25 de ani. Afirmă acum, la 53 de ani, că este cel mai fericit om de pe pământ! Repetă permanent că vrea să facă atât de mult bine pe cât de mult rău a făcut cândva. Recunoaşte că dintr-un tânăr liniştit s-a trezit brusc înconjurat de narcomani violenţi. În scurt timp, acei narcomani i-au devenit prieteni.
Moartea ambilor părinţi l-a făcut vulnerabil în faţa viciilor. Mai bine de 15 ani, cocaina şi alcoolul i-au fost cei mai apropiaţi aliaţi. Totul a început într-o seară de vară a anului 1985 într-un bar de noapte. “Băieţii cu care eram la masă s-au ridicat şi au plecat. M-au lăsat singur. După c