Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, în emisiunea "Serviciul Român de Comedie" difuzată miercuri la Pro TV, cum comentează atacurile lui Brigitte Bardot la adresa sa pe tema câinilor maidanezi, el răspunzând: "Cred că e vorba de doamna aceea care era foarte frumoasă în timpul regilor Franţei".
Preşedintele a fost rugat să comenteze şi atacurile actriţei Brigitte Bardot la adresa sa, pe problema eutanasierii câinilor maidanezi. "Cred că e vorba de doamna aceea care era foarte frumoasă în timpul regilor Franţei", a răspuns Traian Băsescu.
Preşedintele a adăugat că văzut-o pe Bardot o singură dată, pe când el era primar al Capitalei, şi că i-a lăsat o impresie bună.
Băsescu a menţionat că i-a reproşat fostei actriţe, în întâlnire, că a venit mult prea târziu.
Preşedintele a vorbit, de asemenea, despre noul său statut de bunic: "Pentru asta îmi fac (timp, n.r.), să mai trec pe la nepoţică".
Băsescu a catalogat drept extraordinar faptul că pe niciuna dintre fetele lui nu a văzut-o din prima zi de la naştere.
"Când mă întorceam eu de pe mare, mergeau în picioare. La asta mică, am ţinut-o în braţe din prima zi, e ceva incredibil să vezi aşa un omuleţ şi pe urmă să îl vezi cum creşte", a mai afirmat şeful statului despre nepoata lui, spunând că a luat deja 700 de grame în greutate de la naştere.
"Cel puţin la stadiul ăsta nu recunosc că ar semăna cu altcineva decât cu bunicul", a continuat Băsescu despre nepoata sa, dând ca exemplu faptul că aceasta s-a grăbit şi s-a născut prematur.
Întrebat dacă va fi un bunic normal sau unul jucător, Traian Băsescu a spus va fi fi un unul "model" şi a mărturisit că nu a adormit-o niciodată, pentru că fetiţa doarme singură. "Am ţinut-o în braţe, am legănat-o. Maică-sa spune că toată noaptea plânge. Ziua, când mă duc eu, e liniştit copilul. Ştie şi ea, a venit preşedintele, e poli