Conform unui raport al Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Cadrul Poliţiei Bucureşti, elevii a cinci licee din capitală s-au obişnuit cu prezenţa armelor albe în şcoli. Unii dintre ei apelează la ele pentru a fi în siguranţă.
Conform raportului întocmit de Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Cadrul Poliţiei Bucureşti, elevii înarmaţi cu arme albe fac parte, în general, din categoria copiilor agresivi. În unele situaţii, chiar părinţii lor le împrumută sau le cumpără bricege. Un motiv identificat de poliţişti este acela că părinţii îşi înarmează copiii pentru ca aceştia să se poată apăra dacă sunt atacaţi de presupuşii duşmani ai familiei.
Sociologii din Poliţia Capitalei au identificat însă şi elevi care vin înarmaţi pentru că se tem să fie atacaţi. Aceşti elevi sunt conştienţi că portul armelor albe constituie o infracţiune, dar sunt siguri că nu vor fi percheziţionaţi şi se simt mai în siguranţă dacă le au asupra lor. Ei susţin că eventualele conflicte pot fi evitate mai greu dacă nu au la îndemnână un briceag.
Cei mai mulţi tineri care au fost intervievaţi de poliţiştii bucureşteni sunt de părere că nu îi privesc incidentele în care sunt implicaţi colegii lor. Ar accepta în prezenţa lor un coleg care vine la şcoală cu arme albe sau droguri, dar ar evita să se împrietenească cu el. Totuşi, se simt mai în siguranţă lângă un coleg care are la el un briceag decât lângă un dependent de droguri. Motivul îl constituie pericolul mai ridicat pe care îl prezintă narcomanul, atât pentru sine, cât şi pentru cei din jurul său.
Studiul a fost realizat prin intervievarea a 60 de elevi din cinci licee în care au avut loc incidente repetate.
Comisarul-şef Graţiela Văduva, şeful Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Capitalei, a declarat că Poliţia a anunţat conducerea liceelor