Solista din formula de backing vocals a trupei Undercover a pozat pentru un grup de fotografi profesionişti, la Vulcanii Noroioşi
Ţinute lejere, un corp frumos, atitudine, zâmbete şi zeci de blitzuri ce nu au contenit să se oprească timp de câteva ore! Aşa a decurs şedinţa foto în care protagonista, Mădălina Sandu, s-a căţărat, şi-a fluturat hainele, s-a tăvălit pe jos şi a schimbat câteva ţinute lejere, sexy, pentru ca instantaneele să fie unele dintre cele mai reuşite poze de book din colecţia sa şi a fotografilor prezenţi la muncă. „A fost un workshop destul de reuşit pot spune eu, care mă consider încă la început în domeniul fotografiei. Cât despre Mina, cred că nu s-a plictisit o clipă, la câtă acţiune am supus-o eu şi ceilalţi colegi toată ziua. Am avut parte de o vreme foarte bună, cred că ultima zi călduroasă a acestui an, de un soare care s-a strecurat perfect în toate instantaneele şi a fost bine că am ales ziua săptămâna trecută, pentru că ne-a permis multe ipostaze şi cu haine, şi mai sexy. Mina a ascultat toate cerinţele noastre, a fost un model răsfăţat, iar imaginile spun totul”, a declarat Ilona Duţă, unul dintre fotografii prezenţi la workshop.
Este la a treia experienţă foto cu Ilona
Alegerea Minei drept model pentru acest experiment foto la Vulcanii Noroioşi i-a aparţinut Ilonei, întrucât cele două lucraseră şi înainte pe încă două sesiuni, una tematică, la Siriu, şi alta în Crâng, la începutul sezonului de toamnă. „M-am înţeles cu Mina excelent, de aceea am propus-o pentru acest shooting alături de grupul meu de prieteni pasionaţi la extrem de fotografie. Este un model expresiv, şi asta se poate vedea din pozele realizate, câte priviri, câte atitudini, câte