Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: „Ca deputat, voi vota fără ezitare proiectul Roşia Montană“

Publicat in Adevarul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, miercuri, la audierile din Comisia pentru Roşia Montană, că, în calitate de deputat, va vota pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea în această zonă. Condiţia pentru ca Dragnea să voteze favorabil este ca datele actuale, pe care le deţine, să rămână neschimbate.

„Voi vota «Da», cu precizarea că este «Da» pe datele la care eu am acces azi, acum. Dacă în urma tuturor audierilor, analizelor, verificărilor, vor apărea alte date, o să văd. Dar pe datele actuale răspunsul e «Da»“, a precizat Dragnea, răspunzând unei întrebări adresate de membrii comisiei, scrie Mediafax.

El a precizat că l-a interesat în ce măsură statul român câştigă mai mult decât era prevăzut în proiectul iniţial.

„În ceea ce priveşte câştigul statului român, din documentele prezentate, am înţeles că statul român câştigă mai mult decât investitorul: 3,5 mliliarde euro statul, 2,5 miliarde - investitorul“, a spus Dragnea.

Dragnea a mai spus că această investiţie poate contribui esenţial la dezvoltarea zonei, în condiţiile în care România nu este dezvoltată echilibrat.

În altă ordine de idei, vicepremierul a mai precizat că nu există „o dihonie“ în PSD în privinţa faptului că preşedintele partidului, Victor Ponta, a afirmat că va vota împotriva proiectului, iar el că va vota în favoarea actului normativ.

"Nu e dihonie în partid. Eu am o relaţie foarte bună cu Victor Ponta. Eu am avizat proiectul de lege şi nu am personalitate dublă, să vin în Parlament să votez împotrivă. Mi-am asumat acel aviz, pe datele actuale voi vota în Parlament fără niciun fel de ezitare", a mai spus Dragnea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Bursă: Schimbare la vârful companiei TeraPlast. Bogdan Lucian Crăciunaş va fi noul director financiar al celui mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est

Ziarul Financiar acum o ora
TeraPlast SA anunţă numirea domnului Bogdan Lucian Crăciunaş în funcţia de director financiar al companiei, începând cu data de 29 iulie 2024, se arată într-un comunicat de presă emis de companie. Bogdan Lucian Crăciunaş şi-a început cariera în 2007

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 2 ore
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 2 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum o ora
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 3 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 4 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 6 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Vremea

București
acum

28°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°