Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Szasz Ioan: o numire cu trei semne de întrebare…

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Scriam, la sfârşitul lunii ianuarie, un articol despre dr. Szasz Ioan, care la vremea respectivă era manager al Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” din Târnăveni. Întâmplător, descoperisem în declaraţia sa de avere că pe lângă activitatea de manager de spital presta şi alte activităţi salarizate, la SC Moldmed SRL din Târnăveni şi Fundaţia Caritas din Blaj. Astfel, dr. Szasz Ioan a încălcat prevederile capitolului III, articolul 180, din Legea nr. 95/2006 a reformei în sănătate. Un caz aparent clasic pentru ANI care însă în mod bizar nu s-a sesizat. Oare de ce nu s-a sinchisit nimeni de incompatibilitatea respectivă?

Toate bune şi frumoase până în august, când Spitalul Municipal din Târnăveni a fost vizitat taman de ministrul Sănătăţii. Potrivit surselor mele, motivul vizitei lui Eugen Nicolăescu a fost decesul unui pacient, despre care se spune că a pierdut lupta cu viaţa deoarece spitalul nu avea anestezist. De fapt, avea unul care făcea naveta ocazional din alt judeţ, astfel că în lipsa sa pacienţii cu risc erau trimişi la Târgu-Mureş. O altă informaţie primită pe surse: deşi pe hârtie la Spitalul din Târnăveni figura că lucrează nişte medici rezidenţi anestezişti, practic nimeni nu i-a văzut niciodată pe aceştia. Ca atare, sursele mi-au spus că dr. Szasz Ioan a fost obligat să îşi prezinte demisia, pentru a scăpa basma curată…

Am aflat, miercuri, că dr. Szasz Ioan a fost numit printr-o decizie a preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş în funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Ceea ce m-a mirat puţin deoarece ştiam că Ciprian Dobre are consilieri şi surse mai veridice decât ale mele, care l-ar fi putut avertiza de eventualele probleme de imagine ale noului manager. Oare de ce nu a verificat nimeni posibilele deficienţele manageriale de la Târnăveni înainte de avansarea la Târgu-Mureş?

Tot miercuri, Florin Buicu, memb

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 23 minute
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum 27 minute
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum o ora
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 8 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 12 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Ai ceva de comentat?!

HotNews acum o ora
Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala româ

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 9 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°