Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) organizează sâmbătă, 5 octombrie, Spartachiada profesorilor 2013, care se adresează tuturor salariaţilor care lucrează în educaţie şi doresc să promoveze un stil de viaţă sănătos prin mişcare, a declarat prof. Dumitru Irimia, vicepreşedinte ASIS şi şeful Departamentului Cultură, Artă şi Sport din cadrul sindicatului.
Startul competiţiei se va da la ora 9, pe platoul din faţa Universităţii Suceava, unde sunt aşteptate peste 500 de cadre didactice, dar şi membri ai personalului nedidactic, fiecare din cele 6 filiale al ASIS având reprezentanţi în competiţie. Alături de cei din învăţământul preuniversitar sunt invitaţi şi reprezentanţi ai USV.
Potrivit prof. Irimia, competiţia a fost gândită în cadrul proiectului „Profesorii altfel”, fiind iniţiată în ideea de „a nu rămâne la un singur gen de activităţi”, cele legate numai de educaţie, ci de a valorifica „potenţialele individuale din prisma egalităţii de şanse şi a valorilor educaţiei pentru sănătate”.
Spartachiada propriu-zisă a cuprins mai multe etape, pe unităţi şcolare, filiale, acum fiind etapa judeţeană, care va cuprinde activităţi sportive precum crosul popular, fotbal, tenis de masă, tenis de câmp, darts, şah, ciclism.
După festivitatea de deschidere, sâmbătă, de la 9,30, se va desfăşura crosul popular, pe categorii de vârstă, distanţa de parcurs fiind raportată la acestea: 1200-1500 m persoanele cu vârsta până la 35 de ani, 1000-1200 m – 35-50 ani, 800-1000 m cei de 50-65 de ani.
La ora 11 va începe concursul de ciclism, la care sunt invitate persoanele de la 22 la 65 de ani, care se va desfăşura pe şoseaua de centură, pe traseul Şcheia – Pătrăuţi.
Vor urma volei, street ball, tenis de masă şi de câmp, darts, şah şi fotbal băieţi, locurile de desfăşurare fiind la colegiile naţionale „Mihai Eminescu”, „Petru Rareş”, Indu