Cel mai recent film semnat de Anca Damian, O vară foarte instabilă va avea premiera în data de 1 noiembrie în cinematografele din întreaga ţară.
„Filmul este o introspecție ironică, presărată cu umor negru, despre relatiile moderne, sub influența poveștilelor lui Pirandello – o poveste-în-poveste - unde personajele devin conștiente că se află într-un film. Aș spune că se află la intersecția dintre filmul de artă și cel de comedie… Foarte modern, foarte contemporan.”, mărturisea Anca Damian.
O vară foarte instabilă vine după marele succes al titlului Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 25 premii si un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România şi în ţări precum Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.
În urma acestei recunoaşteri internaţionale, Anca Damian şi-a unit eforturile cu scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, laureat al Premiului Hennessy şi Premiului Rooney pentru literatura irlandeză, pentru a transpune în film povestirea A Very Unsettled Summer.
Filmul vorbit aproape integral în limba engleza, spune povestea lui Daniel, un scotian care, dintr-un joc de-a ficțiunea, e prins între doua femei, între dragoste și pasiune.
O vară foarte instabilă: ziua foarte călduroasă și perturbațiile atmosferice violente din timpul nopții marchează fundalul acestei povești urbane, plasată într-un oraș continental.
… Un film despre viața pe care o trăim chiar în acest moment.
În rolurile principale sunt actorii: Ana Ularu (Hârtia va fi albastră, Periferic, The Borgias, Sunt o babă comunistă, Serena) , Jamie Sives (Urzeala tronurilor, Clash of the Titans, Valhala