Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a inaugurat Pavilionul II al Spitalului de la Bisericani

Publicat in Ceahlaul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Administraţia publică locală din comuna Alexandru cel Bun a bifat, ieri, încă o realizare de excepţie. În fapt, este vorba despre inaugurarea celui de-al doilea pavilion din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, a doua unitate cu acest specific din ţara noastră. La acest eveniment au luat parte înalte oficialităţi ale judeţului – preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, vicepreşedintele Dan Manoliu, prefectul George Lazăr şi directorul DSP Neamţ, dr. Dan Morenciu, alături de cadrele medicale aflate la conducerea unităţii spitaliceşti. “Spitalul oferă acum condiţii foarte bune” La Bisericani au fost realizate ample lucrări de reabilitare și modernizare, astfel încât, acum, condiţiile oferite pacienţilor veniţi din întreaga ţară sunt printre cele mai bune. „Acest proiect a fost demarat în anul 2009, când s-au realizat toate studiile premergătoare. Lucrările au început, efectiv, în 2010. Costurile totale se cifrează la 1,8 milioane de euro, iar primăria a suportat cheltuielile legate de avizele şi autorizaţiile necesare, care au implicat un efort financiar de miliarde de lei vechi. De asemenea, în toţi aceşti ani am investit în această unitate 10 miliarde de lei, la fel de mult cât a contribuit şi Consiliul Judeţean Neamţ. Avem de recuperat bani pentru a putea plăti materialele şi firma care s-a ocupat de executarea lucrărilor. În cursul anului viitor, din discuţiile pe care le-am purtat cu domnul preşedinte al CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, urmează să primim alte cinci miliarde de lei, restul de finanţare pentru finalizarea părţii din spate a complexului şi liftul, extrem de necesar. Nu e uşor să transporţi bolnavii cu targa pe scări. Spitalul oferă acum condiţii foarte bune, fiecare salon are baie proprie, cu o singură excepţie, din cauza faptului că nu ne-am putut racorda la reţeaua de canalizare. Oricine va veni aici se va putea convinge”, a pr

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum 49 minute
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Criminalul care a ucis o adolescentă la Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Ziare.com acum 40 minute
Tribunalul Dolj l-a condamnat la o pedeapsă cu executare pe tânărul de 18 ani care a ucis o fată de 14 ani cu un an în urmă la Grădina Botanică din Craiova. Vineri, 28 iunie, Mario Alexandru Fojică a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Fata de 1

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 19 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 20 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum o ora
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 25 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Brancardier de la Spitalul Judeţean Arad, cercetat de poliţişti, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale când pleca de la locul de muncă

News.ro acum o ora
Un brancardier de la Spitalul Judeţean Arad este cercetat de Poliţie, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale în timp ce pleca de la locul de muncă. În paralel, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a-i desface

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 8 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Vremea

București
acum

31°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°