Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Tânăr campion, în moarte clinică. Agresorul, în libertate

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 3 octombrie 2013 ·

ORA 15:35

Ştefan Pavel a intrat în moarte clinică. Medicii au propus ca organele sale să fie transplantate, dar încă nu au primit acceptul familiei.

ORA 15:30

Atletul este ţinut în viaţă de aparate. Medicii au precizat că nu a existat o îmbunătăţire a stării sale. Sunt şanse foarte mici ca tânărul campion să-şi revină.

ORA 14:00

Agresorul atletului va fi cercetat în stare de libertate. El fusese reţinut pentru 24 de ore, iar acum are interdicţie de a părăsi localitatea.

ORA 02:50

Agresorul tânărului atlet care se luptă cu moartea în spital a fost reţinut ieri de poliţişti pentru 24 de ore. Vasilică Baciu, de 29 de ani, cel care l-a lovit în figură pe Ştefan Pavel (27 de ani) pe 22 septembrie, în faţa clubului Artemis, s-a prezentat ieri la audieri la Secţia 4 Poliţie Tătăraşi, împreună cu avocatul său. El avea mâna dreaptă bandajată, probabil de la altercaţia cu cel care era rival. „În privinţa evenimentului din data de 22 septembrie, când în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, doi tineri, care se cunoşteau, s-au agresat reciproc, unul dintre aceştia fiind transportat la spital, în urma cercetărilor şi efectuării documentaţiei medico-legale, a fost luată măsura reţinerii suspectului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă. Acesta a fost introdus în arestul Poliţiei. În cursul zilei de 3 octombrie, el va fi prezentat unităţii de parchet competente cu propuneri legale“, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Potrivit unor surse din anchetă, cei doi s-au mai certat, un diferent între cei doi având loc în urmă cu câţiva ani, la Londra. Avocatul lui Vasilică Baciu a precizat că Baciu, clientul său, doar a intenţionat să se apere. „El se afla în incinta barului împreună cu mai mulţi prieteni, băieţi şi fete, iar la un moment d

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viktor Orban a anunțat la Salonta că-l susține pe Iohannis la șefia NATO - Maszol.ro

HotNews acum 31 minute
Premierul ungar Viktor Orban a făcut, luni după-amiază, o vizită la Salonta, judeţul Bihor, unde a discutat despre alegerile din 9 iunie cu lideri locali şi naţionali. „Avem nevoie de reprezentarea UDMR în Parlamentul European. Viktor OrbanFoto: Den

Prima declaraţie a lui Mbappé după ce a semnat cu Real Madrid. Cifrele remarcabile care îl recomandă

Mediafax acum o ora
Francezul a făcut prima declaraţie oficială, spunând: „Un vis devenit realitate. Atât de fericit şi mândru să mă alătur clubului visurilor mele, Real Madrid. Nimeni nu poate înţelege cât de emoţionat sunt în acest moment. Abia aştept să vă văd, Madr

Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei, a murit la 74 de ani, „după o boală scurtă, dar gravă”

HotNews acum 49 minute
Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile, potrivit Agerpres. Cancelarul Austriei, Brigitte Bierlein, sosește la un summit al Uniunii Europene, la Bruxelles, pe 18 octombrie 2019.Foto: JO

Percheziții acasă la bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, relatează News.ro. Forte antitero la Ambasada Israelul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 6 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 7 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Dezbateri publice - 4 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
SC SAPPHIRE ENERGY SRL, cu sediul in Bucureşti Sectorul 1, Strada EMANOIL PORUMBARU, Nr. 93-95, CAMERA 1, Etaj 1, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organizarea dezbaterii publice privind solicitarea de emitere a revizuirii autorizaţiei integrate

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Perturbări ale circulaţiei rutiere pe fondul protestelor fermierilor, în Belgia

News.ro acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, unde sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei rutiere, în contextul unor proteste ale fermierilor. MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau in

Nigel Farage, campionul Brexitului, s-a „răzgândit” și va candida la alegerile legislative din Marea Britanie, într-o lovitură dată premierului Sunak

HotNews acum o ora
Nigel Farage, politician care a militat puternic pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat luni că va candida la alegerile legislative de luna viitoare, din partea Partidului Reformei (Reform UK), o formațiune naționalistă ce co

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°