Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitropolia Banatului a restricţionat accesul în imobil, din cauza furturilor

Publicat in Ziua de Vest, joi 3 octombrie 2013 ·

20 de intelectuali din Timişoara, în frunte cu profesorul Ileana Silveanu, vajnică luptătoare pentru păstrarea vie a memoriei deţinuţilor ucişi, au transmis o scrisoare de protest către conducerea Mitropoliei Banatului.

S-a întâmplat imediat după ce intrarea în clădirea Mitropoliei Banatului a fost resticţionată. Episcopul-vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, a explicat pentru ZIUA de Vest de ce s-a ajuns aici.

Furturi pe bandă rulantă din Casa Domnului

În locul în care până nu demult putea intra oricine, acum se intră doar pe bază de cod sau dacă secretarul Mitropoliei îţi pemite accesul în clădire. Scrisoarea, deşi are confirmarea de primire, nu a ajuns niciodată în mâna Înaltpreasfinţitului, Nicolae, mitropolitul Banatului. Problema restricţionării accesului în Mitropolia Banatului a încercat să fie clarificată de episcopul-vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul. „Această decizie s-a luat în Permanenţă, în urma unor furturi ce au avut loc la Mitropolia Banatului. Este vorba despre două calculatoare, două laptopuri şi o geantă cu acte. Acesta este singurul motiv pentru care accesul a fost limitat. Există un cod pentru secretariat, iar uşa se deschide imediat”, ne-a declarat episcopul-vicar Paisie Lugojanul. Autoarea scrisorii-protest, profesorul Ileana Silveanu, a fost arestată în 1949 şi încarcerată pentru uneltire împotriva statului, poate şi pentru “vina” de a fi fost fiica unui militar de carieră din Armata Regală Română, colonelul Ioan Ursa, fost şef al Marelui Stat Major al Trupelor din Timişoara, şi el deţinut politic… Ileana Silveanu este autoare a zece volume de carte, reunite sub titlul „Cărările speranţei - destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat”.

20 de intelectuali din Timişoara, în frunte cu profesorul Ileana Silveanu, vajnică luptătoare pentru păstrarea vie a memoriei deţinuţilor ucişi, au

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 47 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum o ora
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 31 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°