Ştire de ultimă oră pentru burtiera micilor ecrane şi pentru prima pagină a tabloidelor: Iulia Motoc dă în primire postul de judecător la Curtea Constituţională, pentru că a fost aleasă în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Evenimentul dă prilej de speculaţii şi calcule privind partajarea pe căprării politice a componenţei acestei instituţii, odată cu numirea înlocuitorului în postul rămas vacant. Simplului cetăţean şi muritor de rând, care nu prea ştie cu ce se mănâncă „imparţialitatea” şi... expertiza constituţională a celor nouă înalţi judecători ai Curţii, astfel de socoteli i se par cam... terestre şi meschine; judecătorul constituţional ar trebui să aibă un singur text sacru, după care judecă şi decide - Legea fundamentală. Judecata lui, nu-i aşa, ar trebui să fie mai presus de măruntele dispute şi încrâncenări de ordin politic, nu după cum poftesc (mai puţin constituţional) o majoritate parlamentară, potentatul cel mare şi tare de la Cotroceni sau onor guvernul, când scoate pe piaţă feluritele ordonanţe de urgenţă.

Moralmente şi teoretic, lucrările şi deciziile CCR aşa ar trebui să stea şi să opereze. Dar pe noi, românii, practica ne omoară. Practica, nu prea constituţională de multe ori, în care CCR s-a contrazis şi s-a împotmolit, ca să-i facă hatârul celui mai iubit şi stimat dintre preşedinţii noştri postdecembişti. Nu demult, CCR decidea în coadă de peşte că pragul de 30 la sută pentru referendum e constituţional, dar că se amână aplicarea lui de-abia peste un an de zile. O decizie care să-l ferească pe dl Băsescu de o posibilă demitere printr-un viitor test referendar. Nu e singura situaţie în care, decizii ale curţii, pe aceeaşi speţă, se contrazic şi se bat cap în cap. Şi e firesc să se întâmple aşa, când la vârful instituţiei tronează dl Zegrean, fost pedelist anonim de Bistriţa-Năsă