Rezervaţia Biosferei Pietrosu Rodnei este una de care România poate fi mândră. Numai aici pot fi găsite anumite specii de animale şi plante, de care însă trebuie avut grijă. Oraşul Borşa din judeţul Maramureş va găzdui în data de 4 octombrie o sesiune de comunicări cu titlul „Rezervaţia Pietrosul Mare – 80 de ani de existenţă”, evenimentul fiind parte integrantă în cadrul proiectului „Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei”, finanţat prin Programul Sectorial Mediu 2007-2013, Axa prioritară 4, derulat de Consiliul Judeţean Maramureş în colaborare cu Administraţia Parcul Naţional Munţii Rodnei.
Pentru cei care nu ştiu, în data de 4 octombrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Animalelor, motiv pentru care sesiunea va fi axată în principal pe protecţia şi conservarea animalelor din Rezervaţia Biosferei Pietrosu Rodnei.
“Vor participa, alături de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Maramureş, reprezentanţi ai primăriilor Borşa, Moisei, Săcel, Rodna, dar şi cadre universitare, cercetători şi masteranzi ai Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.
La manifestare şi-a anunţat participarea şi academicianul Dumitru Murariu, directorul Muzeului de Ştiinţe Naturale „Grigore Antipa” – Bucureşti. Se vor susţine lucrări ştiinţifice, se vor lansa volumul omagial „Pietrosu Mare – 80 ani de existenţă” şi filmul „Omul şi natura în Parcul Naţional Munţii Rodnei”, a declarat Dana Gagniuc, purtător de cuvânt al CJ Maramureş.