Acest text se referă la o facultate anume din România, dar aspectele atinse sunt suficient de generale ca să fie relevante pentru întreaga comunitate academică. Iar prin extensie și pentru cei care au interese legate de educația universitară.
Facultatea noastră se schimbă în bine. Deschiderile de an sunt mai deschideri. Spun asta pentru că deschiderea poate funcționa și ca închidere, când discursul e lipsit de însuflețirea pasiunii pentru ceea ce faci, sau când e mono-direcțional, când nu există dialog.
Amfiteatrul a fost plin ochi, oamenii au stat și pe treptele scărilor. Ba chiar a trebuit să ne dăm tot mai jos pentru că urcau mereu studenți pe ușile din spate.
Fațăde alți ani a fost prima dată când am văzut explicit din partea conducerii facultății exprimată opinia că biologia trebuie pusă în contextul dezvoltării culturale personale pentru a fi oameni deplini. Iar la deschiderea reluată doar pentru ecologi chiar s-a pronunțat cuvântul “spiritual”. Ceva nou pentru tradiția noastră post-comunistă, dar nimic nou pentru tradiția ante-belică a naturaliștilor, în care oamenii se plimbau prin cultura universală fără probleme (după cum se vede în prefața lucrării „Didactica stiintelor naturale” de Simionescu (1905) [1]). Vrem așadar din nou să avem viață spirituală ca biologi, să fim intelectuali veritabili, nu tehnicieni cu înaltă calificare, săcontribuim la dezvoltarea culturii românești. Foarte frumos, un semn bun. Avem ce spune: despre evoluție, despre minte și noțiuni anacronice (sau nu?) ca cea de “suflet”, despre Roșia Montana, despre vârsta la care un embrion poate fi considerat ființă umană (dacă există vreo astfel de vârstă), despre, despre… Curaj și cultură să avem.Țare are nevoie de opinii avizate.
Am fost încântat și de afirmația conducerii facultății că studenții pot face cercetare încă de la nivel de licență. Că există profesori ca