Turcia va plăti scump pentru sprijinul acordat teroriştilor care luptă împotriva regimului sirian, a afirmat preşedintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu pentru un post de televiziune turc, difuzat vineri, relatează AFP.
„Într-un viitor apropiat, aceşti terorişti vor crea consecinţe pentru Turcia. Iar Turcia va plăti foarte scump“, a declarat Assad pentru postul Halk-TV, întrebat în legătură cu prezenţa rebelilor jihadişti afiliaţi grupării Al-Qaida la graniţa turcă.
„Nu se poate să vă folosiţi de terorism ca de o carte de joc şi să v-o puneţi în buzunar, pentru că (terorismul) este ca un scorpion care nu ezită să vă înţepe când are ocazia“, a mai afirmat Bashar al-Assad.
În acelaşi interviu, liderul de la Damasc a adus acuzaţii dure premierului turc Recep Tayyip Erdogan, afirmând că tot ce spune acesta despre Siria şi poporul său sunt numai minciuni. „Erdogan nu a făcut decât să susţină teroriştii“ în Siria, a adăugat preşedintele Assad.
Întrebat despre elicopterul sirian doborât de aviaţia turcă la 16 septembrie, Bashar al-Assad a recunoscut că aparatul, căzut pe teritoriul sirian, încălcase spaţiul aerian al Turciei. El a justificat intruziunea explicând că elicopterul în cauză urma să împiedice „infiltrarea unui număr mare de terorişti“ din Siria în Turcia. În continuare, Assad a afirmat că cei doi piloţi ai aparatului au fost „decapitaţi cu sălbăticie“ de rebelii sirieni după ce au fost capturaţi în viaţă.
Guvernul islamic-conservator turc, foarte ostil faţă de regimul de la Damasc, este unul din cei mai fervenţi susţinători ai rebeliunii siriene, aminteşte France Presse.
Joi, parlamentul turc a prelungit cu un an mandatul care autorizează o desfăşurare a trupelor sale în Siria în caz de necesitate, guvernul de la Ankara susţinând că forţele preşedintelui Bashar al-Assad au folosit armele chimice şi că aceasta reprezin