An de an, beduinii se îndreaptă către oazele care dau viaţă deşertului. În luna iunie, când căldura este din ce în ce mai puternică, curmalii au rod, iar fructele lor săţioase ostoiesc foamea şi setea.
Oamenii deşertului obişnuiesc chiar să spună despre curmali că au picioarele în apă şi fruntea în soare. Rădăcinile adânci extrag chiar şi cele mai mici picături de apă (pe plantaţii însă există un elaborat sistem subteran de transport al apei de la distanţe mari, numit "falaj", ce poate avea chiar şi 4.000 de ani vechime), în timp ce doar temperaturile ucigătoarea pot face curmalele dulci, cărnoase şi extrem de gustoase.
Dacă vei trece pragul casei unui beduin vei fi întâmpinat cu ceai dulce de mentă şi curmale proaspete. De altfel, o mână de curmale reprezintă hrana potrivită călătorilor prin deşert. În timpul Ramadanului, sărbătoare religioasă în care musulmanii nu mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui, ziua se încheie tot cu aceste fructe servite cu lapte sau iaurt, considerate a avea un mare aport de energie.
Este nevoie de trudă pentru a culege curmalele. Nu e vorba doar de temperatură (ce poate ajunge chiar şi 50 de grade C), ci şi de înălţimea palmierilor, ce se avântă mai bine de 25 de metri către soare. Culegătorii folosesc o frânghie rezistentă pe care o petrec în jurul copacului pentru a urca ca pe o scară până în vârf. Se rup crengile subţiri încărcate de fructe (când sunt coapte pot avea culoarea roşie sau galbenă, în funcţie de sortiment), asemănătoare unor ghirlande împodobite. La umbra palmierilor, femeile desprind fruct după fruct (un singur palmier poate face în medie 40 kilograme de curmale), pentru ca imediat să fie împachetate sau procesate (de foarte multe ori, sâmburii sunt înlocuiţi cu migdale, nuci, fructe confiate sau brânză dulce), pornind într-o călătorie în jurul lumii.
Pentru a-şi păstra
