Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Smartphone-uri cu două sisteme de operare: Microsoft ar vrea ca HTC să fie primul producător mare care să facă asta

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

"Bloomberg" informează că Microsoft încearcă să convingă HTC să doteze telefoanele sale cu Android cu posibilitatea de a avea şi sistem de operare Windows. Deşi tehnic va fi foarte greu, acest lucru ar putea deschide drumul unei noi tendinţe de mobilitate: interconectarea dintre sistemele de operare şi eliminarea acestui factor. Poate fi o soluţie câştigătoare pentru Microsoft?

Potrivit publicaţiei americane, Terry Myerson, directorul Microsoft pentru sisteme de operare a rugat HTC luna trecută să pună Windows Phone ca opţiune secundară pe dispozitivele cu Android.

Myerson le-a spus celor de la HTC că dacă s-ar pune în practică ideea, producătorul nu va mai plăti costurile de licenţiere, obligatorii pentru cei care vor să folosească sistemul de operare. Discuţiile sunt preliminare şi nu a fost luată încă o decizie.

HTC a fost prima companie care a produs şi telefoane cu Android, dar şi cu Windows. Momentan, taiwanezii nu au niciun plan de a lansa un terminal cu Windows Phone, iar Microsoft încearcă să preseze mai mult pe piaţă, dincolo de parteneriatul strâns cu Nokia.

Un parteneriat exclusiv cu Nokia limitează Microsoft pe teritoriul Apple şi iOS, unde chiar ar avea şanse să câştige, dar 70% din piaţă este acapară de terminale Android. Microsoft face astfel un pas important de schimbare a strategiei, un pas care vine cu avantaje şi dezavantaje, dar mai ales cu multe întrebări.Câtă importanţă va avea identitatea sistemului de operare în viitor?Cum va putea fi Windows Phone superior, într-o luptă faţă în faţă, cu Android, pe acelaşi telefon, dacă nu va avea acelaşi număr de aplicaţii sau funcţionalităţi la fel de bune?Cum se va diferenţia?Cum va deveni mai mult decât sistemul de operare de pe banca de rezervă a unui telefon?

Windows Phone deţine acum o cotă de piaţă de 3,7% la nivel global, în timp ce Android a ajuns la 79%, iar i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 49 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 50 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°