De Ziua Internaţională a Animalelor, societatea Danylor, cu care Primăria Timişoara are contract pentru gestionarea câinilor comunitari, şi-a deschis porţile publicului larg.
De regulă, în adăpostul pentru câini de pe Calea Şagului, se intră ca într-o unitate militară. Oamenii care vor să vadă căţeii sunt legitimaţi, iar fără buletin nu intră nimeni. Acum însă, pentru două zile, intrarea este liberă. O vizită la adăpostul de câini de la Timişoara nu este o fericire. Este un loc trist. Este un loc al suferinţei pentru animale. Este un loc în care fiecare din cei 324 de câini are o poveste cu final tragic.
Adăpostul arată mai de grabă ca o fermă de porci. Animalele stau în cuşti, pe betonul mereu umed. Fiecare cuşcă are şi un placaj de lemn, pe care câinii dorm. Nici urmă de încălzire. E frig, umezeală şi putoare. Trebuie să ai stomac bun să rezişti mirosului îngrozitor. Asta în ciuda faptului că se curăţă adăpostruile.
„E o fermă. Unde ai 300 de animale e normal să miroase ca la o fermă de vaci sau de porci”, spune Ionel Puşcaş, directorul de la Danyflor.
În timp ce vizităm „închisoarea” câinilor vagabonzi apare un bătrânel. De două zile i-a dispărut câinele din curte. Nu l-a găsit nici la Danyflor. Câinii latră. Unii îşi arată colţii, alţii devin neliştiţi. Sunt şi din cei care parcă imploră vizitatorii pentru o mângâiere. Ai impresia că dacă ar putea să vorbească ar spune: „Ia-mă acasă pentru că o să fiu cuminte şi nu îţi voi roade papucii”. Pe mulţi se vede urma de „bună purtare”. Unii au cicatrici, alţii sunt pur şi simplu căliţi de viaţa de câine comunitar.
Într-una din cuşti se află, de unul singur, izolat, un chaw-chaw. Există şi un mesaj: „Câine periculos!”. Aflăm că a avut stăpân, dar a fost aruncat pentru că niciun membru al familiei nu a scăpat nemuşcat. Nici cei care intrau pe poartă nu avea
