Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Listarea Twitter: cum să convingi investitorii să-ţi dea 1 miliard de dolari când n-ai avut profit timp de 7 ani

Publicat in BusinessMagazin, vineri 4 octombrie 2013 ·

 

Compania americană Twitter a prezentat planuri pentru atragerea a până la 1 miliard de dolari printr-o ofertă publică iniţială, dezvăluind pentru prima dată că veniturile s-au triplat în ultimul an, dar şi că nu a înregistrat niciodată profit în cei şapte ani de la înfiinţare, scrie Financial Times.

Analişti, acţionari şi consilieri ai companiei au sugerat că listarea ar putea evalua Twitter la 12-15 milarde de dolari, faţă de valoarea de 8 miliarde de dolari estimată într-un proces de atragere de fonduri în 2011. Veniturile, în mare parte din publicitate, au totalizat anul trecut 316,9 milioane de dolari.

Documentele Twitter nu indică valoarea la care se autoevaluează compania, dar chiar şi la o estimare precaută de 12 miliarde de dolari participaţia cofondatorului Evan Williams, cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 12%, ar valora până la 1,4 miliarde de dolari. De asemenea, preşedintele Twitter, Jack Dorsey, ar deţine acţiuni de 588 de milioane de dolari.

Compania va stabili preţul de listare după o serie de prezentări pentru investitori, care ar putea fi iniţiate chiar în octombrie. Tranzacţionarea la bursă ar putea începe din noiembrie, sub simbolul TWTR, referire la numele iniţial, "twttr". Peste 100 de milioane de utilizatori zilnici au postat în total 300 de miliarde de tweet-uri de la înfiinţarea companiei în 2006.

"Am început cu o idee simplă: să spui şi altora ce faci, în limita a 140 de caractere (...) Misiunea noastră este să dăm tuturor puterea de a crea şi împărtăşi idei şi informaţii instantaneu, fără bariere. Afacerea şi veniturile noastre vor urma întotdeauna această misiune, în moduri care îmbunătăţesc, şi nu reduc, dialogul liber şi global", se arată într-o scrisoare a Twitter adresată potenţialilor acţionari.

Compania a avertizat că strategia de a acorda acţiuni în pachetele salariale ale angajaţilo

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 - Un dosar penal a fost întocmit, după o sesizare a unui candidat la locale potrivit căreia într-o secţie din Sectorul 6 ar fi fost găsit un buletin de vot ştampilat

News.ro acum 14 minute
A fost întocmit un dosar penal, după ce poliţiştii din Sectorul 6 au fost sesizaţi, prin 122, de către un candidat la alegerile locale, cu privire la faptul că ar fi fost găsit un buletin de vot ştampilat, într-o secţie de votare din sector. Buletin

Incendiu la fabrica de apă Borsec. A fost transmis mesaj RO-ALERT pentru degajări mari de fum

Ziare.com acum 14 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică, 9 iunie, în zona fabricii de îmbuteliere a apei minerale Borsec. Potrivit informațiilor furnizate, incendiul a este în zona birourilor, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizar

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 34 minute
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum o ora
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 47 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

SLOVACIA: Partidul lui Robert Fico a pierdut alegerile europarlamentare – presă

Gandul acum 47 minute
DennikN, una dintre cele mai reputate instituții media din Slovacia, transmite că SMER, partidul premierului Robert Fico, ar fi pierdut alegerile europarlamentare care s-au desfășurat sâmbătă în această țară. Cu toate acestea, rezultatele oficiale u

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 7 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum o ora
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 5 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°