Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianţa pentru o Românie Curată: Dezbatere între Traian Băsescu şi Alina Mungiu Pippidi, sâmbătă

Publicat in Ziarul de Vrancea, vineri 4 octombrie 2013 ·

Preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi Preşedintele Traian Băsescu va participa, sâmbătă, la o dezbatere cu preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, la Palatul Cotroceni, pe teme precum Roşia Montană, dezamăgirea tinerilor din stradă, referendumul pentru demiterea preşedintelui, din vara anului trecut precum şi anticorupţia.

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată, dezbaterea va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00 la ora 20.30, la Palatul Cotroceni, Sala de Teatru, moderator al dezbaterii fiind jurnalistul Luca Niculescu.

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

În sală va fi permis accesul presei, jurnaliştii putând de să adreseze şi întrebări, precum şi al reprezentanţilor societăţii civile şi al consilierilor preşedintelui.

Potrivit anunţului menţionat, întâlnirea a rezultat în urma declaraţiilor recente ale şefului statului, la ProTv, referitoare la posibilitatea ca din manifestaţiile din Piaţa Universităţii împotriva proiectului minier de la Roşia Montană să se nască un partid, aşa cum a propus Alina Mungiu Pippidi, că aceasta ar putea fi bună de prim-ministru.

Preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, a răspuns printr-o invitaţie la o dezbatere televizată, în direct şi la o oră de vîrf, precizează sursa citată.

La anunţul privind organizarea acestei dezbateri, postat pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată, a fost ataşat şi textul scrisorii de confirmare din partea Administraţiei Prezidenţiale, semnate de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.

Întrebat, duminică, la Pro TV, despre posibilitatea ca această mişcare de protest să ducă la apariţia unei noi forţe politice, Băsescu a spus că ea ar fi "binevenită".

"Eu înţeleg că domna Mungiu Pipidi este un factor de stimulare a mişcărilor. Cred că ar fi un foarte bun ministru al Economiei sau ministru al Fi

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 2 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 7 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 7 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 6 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 12 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 6 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

20°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°