„Lupu“, lungmetrajul românesc de debut al cineastului Bogdan Mustaţă, e o călătorie lugubră prin mintea întortocheată a unui adolescent orfan de tată.

Un road-movie, mai exact, un stairs-movie, a cărui acţiune se desfăşoară în principal în apartamentele unui bloc scorojit şi pe scările în spirală ale acestuia, un soi de semne de carte pe care ni le lasă autorul filmului ca să ne descurcăm prin labirintul din capul protagonistului.

În blocul morţii, al iubirii şi al uciderii, toate apartamentele au câte un televizor care transmite neîncetat un program BBC despre modul în care îşi omagiază africanii animalele pe care le ucid. Aici, ascensorul scoate nişte zgomote sinistre, de parcă moartea ar cânta la nai, şi poţi să-ţi vezi printr-un glasvand mama pipăită de alt bărbat decât cel pe care l-a pierdut.

Dar atât despre povestea filmului, pentru a nu le strica plăcerea celor care n-au fost la premiera de joi, 3 octombrie, de la Sala Elvira Popescu, adică presă, oameni din echipa filmului, actriţe de cinema (Ana Ularu) sau oameni de televiziune (Dana Rogoz, Adela Popescu, Laura Cosoi din Pro, Claudiu Şerban din B1 TV).

O menţiune specială pentru actori, de la puştiul Mihai Vasilescu şi Ada Condescu, până la Sergiu Nicolaescu, în ultima şi cea mai veridică apariţie episodică din întreaga filmografie. În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Mustaţă, scenaristul şi regizorul filmului s-a autocondamnat, prin debutul în lungmetraj, la facerea altor filme. Pentru a nu-şi lăsa primul film singuratic şi bântuind, ca Lupu, printre morţi – a se citi producţii vechi, pe care bărbosul Mustaţă pare că le-a ras, ca orice cineast care vrea să transmită mult din prima.

PS. Pentru o mai bună înţelegere a resorturilor interioare ale tânărului regizor, extrag din nota sa:

„În «Lupu», noi am încercat să creăm o altă lume, în care tensiunile, contradicţiile, să fie p