Premiile Nobel s-au născut din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), graţie unei clauze menţionate în testamentul său redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.

Industriaşul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care s-au evidenţiat în anul precedent pentru servicii aduse omenirii.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă în zilele noastre echivalentul a 1,7 miliarde de coroane (197 de milioane de euro), au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite "acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public şi binelui omenirii".

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel:

"O parte pentru acela care va fi făcut descoperirea sau invenţia cea mai importantă în domeniul fizicii; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai remarcabilă în chimie; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte pentru acela care va fi produs în domeniul literar opera cea mai remarcabilă şi cu o tendinţă idealistă; şi o parte pentru acela care va fi acţionat cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace".

Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriaşului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.

În plus, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet