Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loteria Română a lansat două noi produse

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Loteria Română a lansat două noi produse Cum se joacă şi care sunt premiile

Loteria Română a lansat două noi produse, lozul în plic “Vrăjitorul din Loz” şi jocul de loterie pasivă “Loteria Crăciunului”, se arată pe site-ul instituţiei. Loteria Română a lansat două noi produse (Montaj Foto)

Cei care joacă pot câştiga premii însemnate cumpărând “Vrăjitorul din Loz”, un nou loz în plic cu cel mai mic preţ, 2,5 lei. Cel mai mare premiu este în valoare de 20.000 de lei.

Jocul de loterie pasivă “LOTERIA CRĂCIUNULUI”, lansat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, îşi aşteaptă norocoşii la sfarşitul anului cu 730 de premii în valoare totală de 437.500 lei.

Şansele la LOTERIA CRĂCIUNULUI sunt duble pentru că jocul se desfaşoara în două etape, iar tragerile au loc în aceeaşi zi, pe 27 decembrie. Prima etapă a jocului este destinată tragerilor care se desfaşoara pe plan local, acoperindu-se astfel toate zonele din ţară: CLUJ, IAŞI, BRAŞOV, GALAŢI, TIMIŞOARA, CRAIOVA, PLOIEŞTI, CONSTANŢA, BUCUREŞTI.

Premiile totale oferite de Loteria Română pentru prima etapa a tragerilor sunt:

- 45 câştiguri a câte 3.000 lei fiecare (9 zone x 5 câştiguri a câte 3.000 de lei)

- 225 câştiguri a câte 500 lei fiecare (9 zone x 25 câştiguri a câte 500 de lei)

- 450 câştiguri a cate 200 lei fiecare (9 zone x 50 a câte 200 de lei fiecare)

Cea de-a doua etapă va avea loc, în aceeaşi zi, la Bucureşti, unde se vor desemna prin tragere la sorţi câştigatorii celor 10 premii a câte 10.000 de lei.

www.mediafax.ro

Loteria Română a lansat două noi produse Cum se joacă şi care sunt premiile

Loteria Română a lansat două noi produse, lozul în plic “Vrăjitorul din Loz” şi jocul de loterie pasivă “Loteria Crăciunului”, se arată pe site-ul instituţiei. Loteria Română a lansat două noi produse (Montaj Foto)

Cei car

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°