Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E posibilă recunoaşterea ca probe oficiale a filmuleţelor de amatori care surprind infracţiuni rutiere?

Publicat in Timpolis, duminică 6 octombrie 2013 ·

Deputatul P.D.L. de Timiş Alin Popoviciu propune ca înregistrările video – făcute de oricine surprinde o ilegalitate în trafic – să fie luate în considerare de poliţiştii rutierişti. Un avocat timişorean spune că ideea poate fi aplicată, în schimb dinspre Poliţia Rutieră vine o opinie diferită, motivată prin faptul că o asemenea practică nu ar fi posibilă, pentru că aparatura nu este omologată, iar legea cere ca înregistrările să aibă aprobarea unui procuror.

Pedepse micşorate, dar tot percepute ca fiind prea aspre

De o bună perioadă, nu există săp­tămână în care să nu se discute de schimbarea prevederilor din noul Cod Rutier. Zilele trecute, Radu Stroe, mi­nistrul de Interne, a declarat că noua lege care reglementează regimul de circulaţie rutieră pe drumurile publice ar trebui adoptată de Guvern prin or­do­nanţă de urgenţă, deşi noul Cod Ru­tier se află, încă, în dezbatere în Par­lament. Radu Stroe a ţinut să precize­ze că s-au modificat câteva aspecte în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor şi în privinţa perioadei de suspendare a permisului de conducere. Dacă în va­rianta iniţială s-a propus o amendă ma­ximă de 16.000 de lei pentru cei care încalcă regulile de circulaţie, acum s-a stabilit suma de 9.600 de lei.

În ceea ce priveşte reţinerea per­misului, acesta va fi suspendat doi ani, şi nu cinci, cum se propusese iniţial. Aceas­ta este, de fapt, cea mai aspră sanc­ţiune aplicată pentru accidentele grave cauzate de consumul de alcool, pentru depăşi­rea cu peste 60 de kilometri pe oră a limitei de viteză, circulaţia pe contra­sens, trecerea neregulamentară a căii ferate sau şofatul fără carnet de conducere ori cu permisul suspendat. Ministrul de Interne a anunţat, în cadrul ultimei şedinţe de Guvern, că noile modificări au primit girul grupu­rilor parlamentare şi al organizaţiilor interesate.

Chiar şi în condiţiile în care modi

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comenzile din industria prelucrătoare, mai mari în primele şapte luni ale anului 2024

Mediafax acum 56 minute
În luna iulie 2024, comparativ cu luna precedentă, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 0,4%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+2,5%), industria bunurilor de folosinţă înde

Meta ia măsuri: Presa rusă de stat a fost interzisă pe Facebook, WhatsApp şi Instagram

Mediafax acum 2 ore
Proprietarul Facebook, Instagram şi WhatsApp a declarat că interzice o listă de reţele media de stat ruseşti din cauza „activităţii de interferenţă străină”. SUA a avertizat anterior cu privire la utilizarea Russia Today (RT) de către Rusia pentru a

Aproape o mie de pompieri din ţară, trimişi în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi

Libertatea acum o ora
Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost dislocaţi în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi, în urma inundaţiilor care au afectat mai multe localităţi din judeţ.

Inca o moarte subită învăluită în mister. O cunoscută doctoriță din Iași a fost găsită moartă într-un hotel București

Ziua News acum o ora
Doctorul ieșean Gabriela Ștefănescu, profesor și la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, a fost găsită moartă în camera sa de hotel din București, unde participa la un simpozion național medical. Femeia în vârstă de 56 de ani nu avea urme de

Alexandru Rafila: Siguranţa pacientului nu se rezumă doar la diagnosticul corect

Mediafax acum 56 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit, marţi, la un eveniment organizat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănatate cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranţei Pacienţilor, despre faptul că siguranţa pacientului e un fenomen

Ursula von der Leyen anunță noua echipă de comisari europeni. Astăzi vom afla ce portofoliu primește și reprezentanta României

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta marți, la Strasbourg, noua echipă de comisari și portofoliile acestora, după mai multe săptămâni de dispute politice, informează AFP. Distribuirea portofoliilor celor 27 de comisari – c

Rapperul american P. Diddy a fost arestat la New York. El este acuzat de agresiune sexuală

Ziare.com acum 54 minute
Rapperul american Sean "Diddy" Combs a fost arestat luni seară, 16 septembrie, de Poliţia din Manhattan, a anunţat justiţia federală din Statele Unite, după depunerea mai multor plângeri împotriva artistului, informează AFP. El este acuzat de agresi

Agricultura românească între criză și redresare: O perspectivă necesară

HotNews acum o ora
Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acu

Întoarcerea locuitorilor din nordul Israelului la casele lor este acum un obiectiv de război, anunță premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a anunţat, marţi, 17 septembrie, că întoarcerea locuitorilor din nordul ţării, care au fugit din cauza tirurilor transfrontaliere aproape zilnice ale mişcării islamiste libaneze Hezbollah, a devenit unul dintre

Record. Japonia, ţara centenarilor. Peste 95.000 de japonezi au trecut pragul de 100 de ani

Mediafax acum o ora
Japonia se confruntă cu o situaţie demografică fără precedent, înregistrând un număr record de peste 95.000 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mult. Din totalul centenarilor, aproape 84.000 sunt femei.

Vremea

București
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

15°/25°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

18°
mar.

16°/23°
mie.

13°/22°
joi

13°/18°
vin.

10°/23°
Constanta
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

16°/23°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/16°
mie.

13°/22°
joi

10°/16°
vin.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°