Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Luăm în calcul o nouă suspendare a lui Băsescu dacă procurorul general reclamă presiuni

Publicat in Romania TV, duminică 6 octombrie 2013 ·

O nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi luată în calcul doar dacă procurorul general ar reclama presiuni din partea şefului statului, a declarat Crin Antonescu, duminică, într-o emisiune la Pro TV.

"Astăzi, a vorbi despre faptul că e motiv de suspendare un telefon dat de Traian Băsescu procurorului general mi se pare hilar. (...) Domnul Voiculescu a dat o declaraţie ca un om public ce se află. Nu se poate lua în discuţie nici în USL, nici în altă parte suspendarea decât dacă reprezentantul oficial, şeful unui partid, al PC de exemplu, domnul Constantin, vine şi pune această problemă pe agenda USL", a declarat liberalul.

Totuşi, liderul PNL a precizat şi care sutn circumstanţele în care ar putea apărea în USL o nouă propunere de acest gen, de a-l suspenda din nou pe Traian Băsescu.

"Voi spune nu, cu excepţia situaţiei în care discuţia se complică, în care procurorul general al acestei republici iese public şi spune «s-a întâmplat un fapt foarte grav, neconstituţional şi asupra căruia nu pot să tac. Pe mine preşedintele Băsescu m-a sunat şi a făcut presiuni asupra mea şi m-a ameninţat...» sau ştiu şi eu ce altceva. Atunci, da, discutăm despre aşa ceva", a spus liberalul.

Zilele trecute, Dan Voiculescu a susţinut că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia când a discutat cu procurorul general Tiberiu Niţu pe tema schimbării lui Lucian Papici din funcţia deţinută la DNA, preşedintele fondator al PC adăugând că ar fi firesc ca majoritatea să iniţieze o nouă suspendare.

VEZI SI:

Crin Antonescu: Respectăm decizia CCR, dar parlamentarii nu sunt funcţionari publici

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 12 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 33 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum o ora
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum 41 minute
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 39 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Studiu Deloitte: sustenabilitatea va duce la o schimbare importantă a rolului de director financiar, care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât financiare în următorii ani

HotNews acum 56 minute
​Este de așteptat ca sustenabilitatea să ducă la o schimbare importantă a rolului de director financiar (Chief Financial Officer - CFO), care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât a celor financiare în următorii ani,

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°