De cînd tot aud prevestirile stăpînului cutremurelor din România, maestrul Mărmureanu, m-am resemnat cu ideea că vom trăi un film de groază care pentru mulţi dintre noi va fi şi ultimul. Ne aşteaptă un cutremur di granda ne tot spune, la diferse ore de vîrf, Mărmureanu, încît azi-noapte, tocmai cînd mă băgasem în pat să mă culc şi am simţit că patul îmi dă un ghiont energic, am uitat de toate instrucţiunile cutremurologice pe care le-am auzit în ultimii ani. Toţi ceilalţi din casă dormeau. Aşa că m-am bizuit pe rezistenţa blocului şi am aşteptat în pat continuarea. Căţelele dormeau şi ele cît se poate de liniştite, asta apropo de cîinii care fac şi dreg înainte de cutremur.

Cum nu mă lua somnul mi-am adus aminte de cutremurele de odinioară, faţă de care cel de azi-noapte nu era decît o aluzie fină. După cel din 4 martie 1977, care m-a prins în apartamentul mamei mele dintr-un bloc vechi de pe Popa Soare, multă vreme am visat cutremure, încît mă trezeam din somn chiar şi atunci cînd îmi dădeam seama că visez. Eram student. Se stricase o ţeavă de la boilerul de la parter şi învăţam noaptea în bucătărie, unde făceam cald cu aragazul. Nu cred în poveştile cu „simt că mă priveşte cineva”, dar parcă se uita cineva la mine. Prin geamul uşii care dădea pe balcon, se holba la mine un ditamai şobolanul aşezat pe clanţă. Pînă atunci nu ne vizitaseră şobolanii şi avusesem o părere proastă despre ei. Mă ridic de la masă şi şobolanul dispare. Deschid uşa, aud o foşgăială, apoi îi văd cum se duceau în şir, pe acoperişul casei vecine, cu disciplina unor soldaţi trecuţi prin multe. În seara următoare, cam pe la aceeaşi oră, iar ne-am uitat unul la altul. Dar dacă nu m-am mai ridicat de la masă, şobolanul m-a studiat îndelung, în timp ce trupa lui îşi făcea de lucru în găleata de gunoi – îi auzeam cum zgîriau tabla găleţii cu ghearele. Asta s-a mai întîmplat cîteva ser